Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: ”Nu o să putem să dublăm toate pensiile şi salariile în şase luni”

Publicat in Adevarul, duminică 29 aprilie 2012 ·

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Bistriţa-Năsăud, că după ce USL va prelua guvernarea, "minuni într-adevăr nu se pot face", că nu se vor putea dubla toate pensiile şi salariile în şase luni, dar că încă din prima zi se pot respecta legile ţării.

Victor Ponta a declarat, în faţa celor prezenţi la Sala Polivalentă din Bistriţa pentru lansarea candidaţilor USL la alegerile locale, că a discutat mult cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre preluarea guvernării în acest moment, informează Mediafax.

"Vreau să vă transmit încrederea mea, pe care am dobândit-o împreună cu Crin (Antonescu - n.r.) discutând despre aceste decizii extrem de importante pe care, până la urmă, noi doi le-am luat. Dacă lucrurile vor merge bine, este meritul tuturor, dacă vor merge prost, este din cauza noastră, bineînţeles. Dar aşa este corect pentru un lider, să îşi asume aceste lucruri", a spus el.

Victor Ponta a afirmat că, împreună cu liderul PNL, a ajuns la concluzia că, în şase luni, nu se pot face minuni, iar USL nici nu va promite chestiuni precum dublarea pensiilor şi a salariilor.

"Am stat şi ne-am gândit împreună: minuni într-adevăr nu se pot face. Situaţia ţării şi a Europei este foarte dificilă. Nu, nu o să putem să dublăm toate pensiile şi salariile în şase luni, nu vom putea face mii de kilometri de autostradă în şase luni, nu o să putem să reparăm toate spitalele şi toate şcolile în şase luni. Nu se pot face aceste lucruri şi nici nu o să le promitem, fiindcă nu vreau să mai facem promisiuni de care nu ne putem ţine. Lumea s-a săturat de promisiuni şi de minciuni şi căderea de ieri (vineri - n.r.) a Guvernului este rezultatul direct al mult prea multor promisiuni şi minciuni de care oamenii s-au săturat", a declarat Ponta.

El a spus că, în pofida perioadei scurte până la alegerile generale, se pot face alte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Partidul REPER cere demisiile lui Toni Greblă şi Cătălin Predoiu pentru vicierea rezultatelor alegerilor

Mediafax acum 30 minute
„În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetăţeni au sesizat faptul că la secţia unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 45 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°