Vestea demisiei din P.D.-L. a unuia dintre greii partidului, Sorin Frunzăverde, ţine pe jar, de două zile, actanţii majori ai clasei politice româneşti – şi pe cei de la Putere, şi pe cei din Opoziţie. Indiferent dacă este văzută ca o lecţie pentru P.D.-L. sau o victorie pentru U.S.L. Indiferent dacă gestul lui Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al P.D.-L., va fi catalogat drept punere a interesului personal mai presus decât interesul faţă de partidul care l-a propulsat în poziţia în care este azi ori dorinţă de salvare într-o barcă a adversarului care, în momentul de faţă, pare a avea mai mari şanse decât cea proprie – ambele motivaţii putând fi catalogate drept trădare, oportunism ori traseism politic – sau va fi interpretat ca semnal de alarmă faţă de modul în care merg lucrurile în partid.
Puterea, respectiv P.D.-L., se vede pusă în faţa unei stări de degringoladă internă, de polarizare a partidului, dar şi în faţa riscului de a atinge un scor electoral mai mic decât cel estimat. Sorin Frunzăverde, în calitatea sa de prim-vicepreşedinte al partidului, se presupune că va părăsi echipa împreună cu oameni fideli lui sau fidelizaţi, care nu vor putea lucra în aceeaşi echipă, fără el, deşi doctrina şi linia rămân aceleaşi. Şi tot ţinând cont de această importantă funcţie a lui Sorin Frunzăverde, nu este exclus ca P.D.-L. să se vadă obligat să-şi refacă urgent strategia electorală. Opoziţia – respectiv P.S.D. şi, mai cu seamă, P.N.L. – este şi ea pe jar, atâta vreme cât în aceste zile, după importanta victorie repurtată, este crucială convingerea cât mai multor oameni din P.D.-L. să-l urmeze pe Sorin Frunzăverde.
Totuşi, ce stă în spatele plecării intempestive a lui Sorin Frunzăverde din P.D.-L.? Demisia lui este sinonimă dacă nu cu o declaraţie belicoasă, măcar cu un act de frondă, atâta vreme cât, declară el însuşi, nu ş