Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: ”Tot răul spre bine! S-a făcut curăţenie în partid, am scăpat de trădători”

Publicat in Adevarul, duminică 29 aprilie 2012 ·

"Guvernul Ungureanu a căzut, PDL trece în opoziţie. Asta este realitatea politică dar si socială a României la această oră. După zile întregi de trădări, zvonuri care au umplut media până la saturaţie, informaţii pe surse din tabăra opoziţiei sau a puterii, situaţia s-a tranşat. USL a găsit suficienţi trădători cât să îşi treacă moţiunea. Jalnic spectacol au oferit cei care s-au culcat seara pdl-işti şi, chinuiţi peste noapte de răsucirea principiilor ca mititeii pe grătar, s-au trezit dimineaţa susţinători ai USL-ului! Cât lichelism!, așa își încpe Elena Udrea postarea de pe blog.

Președintele PDL București este de părere că demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu aduce nimic bun țării, care are nevoie, în acest moment, de stabilitate politică.

"Trec peste faptul că demiterea, un act democratic altfel, nu aduce nimic bun ţării. E un moment în care stabilitatea politică este esenţială pentru consolidarea credibilităţii României castigată atât de greu şi cu atâtea costuri pentru cetăţeni. USL nu are idee ce are de făcut şi prin populismul lor cunoscut riscăm să distrugă toate efectele pozitive pentru economie obţinute de guvernarea Boc."

”Dacă USL vine la guvernare, în şapte luni oamenii ne vor regreta”

Făcând referire la perioada care urmează până la alegeri, Elena Udrea este de părere că noul guvern nu va putea face față așteptărilor pe care poporul le are.

"Merg la un alt aspect important, cel legat de ce urmează în PDL. Şi aici cred că punctul meu de vedere nu este pe moment cel mai uşor de acceptat. Dar el se va dovedi corect în noiembrie. Am spus zilele trecute că dacă USL vine la guvernare, în şapte luni oamenii ne vor regreta. Guvernul lor nu va putea face nimic pentru asteptările uriaşe pe care populaţia le are, întâi pentru că tot ce se putea face am făcut noi, inclusiv am creat condiţii pentru refacerea salariilor bugetarilor şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de averse şi vânt în 16 judeţe din ţară

Mediafax acum 25 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Argeş. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, rafale în general

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 40 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Incident ȘOCANT în București: Un polițist a fost lovit în cap cu o sticlă în cap, de un hoț, într-o benzinărie

Gandul acum 23 minute
Incident șocant în București, luni dimineața, în jurul orei 03:50. Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul programului, a fost victima unui incident violent într-o benzinărie din Sectorul 3. Potrivit informațiilor furnizate de Briga

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 3 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 3 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°