Vicepreşedintele PDL crede că partidul se va întoarce la Putere. "În noiembrie, uşa va fi închisă pentru trădători". Ea spune că MRU poate fi unul dintre liderii PDL.
Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Vicepreşedintele PDL crede că o discuţie despre schimbarea conducerii PDL nu trebuie să aibă loc înainte de locale. "După, logica se poate schimba."
Elena Udrea a acordat EVZ un interviu în exclusivitate în care a analizat avantajele şi dezavantajele plecării PDL de la guvernare.
Evenimentul zilei: Doamnă Elena Udrea, de ce nu s-a reuşit o negociere eficientă cu minorităţile pentru ca moţiunea să nu treacă?
Elena Udrea: Pentru că nu am ştiut că minorităţile au de gând să voteze moţiunea opoziţiei. Noi am fost loiali partenerilor de guvernare, nu ne-am aşteptat la trădare din partea lor. La ultima discuţie din şedinţa de Coaliţie nu ne-au spus nimic despre o eventuală intenţie de a vota împotriva propriului guvern.
Demiterea guvernului putea fi evitată sau orice efort ar fi fost inutil?
Desigur putea fi evitată, dacă am fi intrat în logica USL de a cumpăra voturi. Adică să supralicităm.
Actuala conducere a PDL, în frunte cu Emil Boc, trebuie să-şi depună mandatul aşa cum vor domnii Radu Berceanu sau Gheorghe Ştefan?
Nu cred că este momentul pentru competiţii în interiorul partidului. Dimpotrivă, este nevoie de mobilizare maximă, de a strânge rândurile şi a demonstra că PDL este acea pisică pe care o calci de zece ori cu maşina şi, când te gândeşti că ai zdrobit-o, îţi sare la gât, aşa cum ne plăcea să ne descriem. Actualul Birou Permanent a fost ales şi pentru a gestiona campaniile electorale din acest an. Din echipa de campanie pe care o conduce domnul Blaga, fac parte colegi care au reprezentat ambele tabere la alegerile interne din mai 2011, deci evaluarea ar trebui să se facă după rezultate