I. DATE REFERITOARE LA GRUPUL BCR: BCR a obţinut un rezultat operaţional trimestrial solid, într-un mediu economic marcat de provocări Rezultatul operaţional în trimestrul I 2012 s-a ridicat la 610,0 milioane lei (140,3 milioane euro), menţinându-se aproape constant faţă de trimestrul I 2011 (+0,2%), într-un context economic provocator. Condiţiile pieţei rămân dificile, cu o cerere de credite scăzută şi marje de dobândă sub presiune continuă. Costurile sunt bine gestionate, veniturile sunt afectate de mediul economic dificil Reflectând o administrare strictă a costurilor în continuare , cheltuielile operaţionale în trimestrul I2012 au scăzut în comparaţie anuală (- 6,1%) până la 418,9 milioane lei (96,3 milioane euro). Venitul operaţional a scăzut marginal, cu 2.5% în comparaţie anuală, până la 1.028,9 milioane lei (236,6 milioane euro), mai ales pe seama diminuării marjelor de dobândă, a cererii scăzute de creditare şi a presiunii concurenţiale in creştere. În acelaşi timp, venitul operaţional în trimestrul I a crescut cu 4.8% în comparaţie trimestrială, în principal datorită îmbunătăţirii venitului net din tranzacţionare şi a venitului net din comisioane. Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit, coborând la valoarea de 40,7%, la sfârşitul lunii martie 2012, cu toate că a fost afectat de limitarea generării de venituri. Provizionarea prudentă continuă a influenţat profitul din trimestrul I 2012, ceea ce a făcut ca BCR să înregistreze o pierdere netă de 307,8 milioane lei (70,8 milioane euro). Cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru credite a crescut semnificativ în comparaţie anuală (933,7 milioane lei în T1 2012 versus 457,4 milioane lei în T1 2011), ceea ce a condus la o rată mai bună de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante. Această evoluţie reflectă impactul mediului de afaceri dificil asupra clienţilor corporativi ai BCR şi o abordare ma