- Cultural - nr. 82 / 30 Aprilie, 2012 "Cauza armenilor este cauza umanitatii, prin urmare ea trebuie sa intereseze intreaga umanitate.” (Anatol France) In fiecare an, la 24 aprilie, ziua declansarii genocidului din 1915 , armenii din lumea intreaga isi comemoreaza cele peste un milion si jumatate de victime – parinti, bunici, rude, sau pur si simplu conationali. Guvernul Junilor turci a emis o circulara secreta, sub semnatura Ministrului de Interne, Talaat, in care se ordona autoritatilor din vilaiete (diviziune administrativ teritoriala din Imperiul Otoman, condusa de un valiu – guvernator al unui vilaiet) sa extermine populatia armeana, precizandu-se ca "guvernul isi asuma intreaga raspundere si ordona sa nu fie crutati nici copiii din leagane”. Ordinul a fost executat cu cea mai mare strictete. De regula se proceda dupa o metoda comuna pe tot teritoriul Turciei: barbatii si tinerii erau scosi din orase si sate si spanzurati sau omorati cu alte mijloace, iar femeile si copiii trimisi in deserturile Mesopotamiei, unde majoritatea au murit din lipsa de hrana si apa, sau de boli, iar in multe cazuri au cazut victime unor masacre din partea unor criminali de drept comun, eliberati anume din inchisori, sau unor triburi musulmane kurde atatate de autoritati. Desi liderii otomani au incercat sa dea operatiunii lor caracterul unui jihad (razboi sfant) impotriva crestinilor, conducatorii religiosi ai lumii arabe au condamnat masacrarea armenilor, ca fiind contrara eticii musulmane. Procesul de exterminare a populatiei armene era tinut secret de autoritati, insa lumea a aflat in curand de cele ce se intamplau, din rapoartele consulilor straini de la fata locului, de la oameni de cultura si ziaristi, precum si din relatarile misionarilor straini, martori oculari ai deportarilor si masacrelor. Scriitorul Jean Bart (cunoscut indeosebi pentru romanul "Europolis”), care a f