Blondă, neagră, îmbuteliată în PET-uri, la doză sau la sticlă, filtrată sau nu... Află care este cea mai sănătoasă bere.
O bere de calitate, autentică, trebuie să respecte reţeta originală. „Conform legii purităţii berii (Germania, anii 1500), aceasta nu poate fi obţinută decât din malţ, hamei, drojdie şi apă", spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București.
Berea care este obținută conform acestei recomandări conține o cantitate importantă de vitamine (B1, B2, B5, B6, B9, PP, H, inozitol), săruri minerale (potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, zinc, fluor şi mangan), aminoacizi, glucide şi proteine.
Vitamina B și potasiul, aliați ai inimii
Mai ales în această perioadă în care termometrele au înregistrat valori cu până la 10 grade mai mari decât cele normale, berea este la mare căutare și de mare ajutor. Ea contribuie la refacerea rezervelor de apă şi de săruri minerale ale organismului pierdute prin transpiraţie.
De asemenea, ca urmare a conţinutului ridicat de vitamine din grupul B, specialiștii spun că berea, consumată cu moderație, poate fi utilă pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. În plus, datorită potasiului din conținut, berea ajută la scăderea nivelului de colesterol şi a tensiunii arteriale.
Conform specialiștilor, un consum moderat de bere poate reduce considerabil riscul de apariție a pietrelor la rinichi și determină eliminarea nisipului şi a calculilor de mici dimensiuni.
Chiar dacă este pură și are multiple beneficii asupra sănătății, este recomandat ca bărbaţii fără probleme de sănătate să consume 500 ml (o sticlă) de bere pe zi, iar femeile - 300 ml.
Ingrediente pe care trebuie să le evităm
Pentru a beneficia de efectele berii, specialiștii ne sfătuiesc să fim atenți ce tip de bere alegem. Există pe piaţă