Acum, să vrei să critici Puterea, nu ştii de cine să te iei. MRU mai e premier doar cu numele: nu mai are voie să apese pe butoane. Ponta îşi face încălzirea din postura de prim-ministru numit, dar încă neuns, în timp ce Băsescu s-a dus într-un un concediu mic la reşedinţa de la Neptun, fiindcă nu-l mai întreabă nimeni ce preferinţe are pentru noul cabinet.
Asta nu înseamnă că Ponta zburdălniceşte, chiar dacă se laudă că el decide pe cine bagă în guvern. Trebuie să-i omenească pe liberali, să nu stîrnească nemulţumiri prea mari printre pesediştii care aşteaptă răsplăţi ministeriale din partea lui şi să nu poată fi acuzat de pedelişti şi de presă că are cîrlig la dalmaţieni. Toate astea fără să uite de scadenţa alegerilor de la toamnă. Ceea ce ar trebui să-l oblige pe Ponta şi să-i ţină în frîu pe useliştii dornici să împartă prada la repezeală, şi să impună un regim de austeritate reală prin ministere.
Normal ar fi ca sperietoarea alegerilor să-i facă pe uselişti să se abţină de la sfeterisirea banului public. Am totuşi mari îndoieli că după peste două decenii de prăduială politicianul român ajuns la putere înainte de termen, în urma unei moţiuni de cenzură, îşi va da singur peste mînă pînă la alegeri şi se va mulţumi să saliveze cîteva luni în faţa bucatelor.
Acum, să vrei să critici Puterea, nu ştii de cine să te iei. MRU mai e premier doar cu numele: nu mai are voie să apese pe butoane. Ponta îşi face încălzirea din postura de prim-ministru numit, dar încă neuns, în timp ce Băsescu s-a dus într-un un concediu mic la reşedinţa de la Neptun, fiindcă nu-l mai întreabă nimeni ce preferinţe are pentru noul cabinet.
Asta nu înseamnă că Ponta zburdălniceşte, chiar dacă se laudă că el decide pe cine bagă în guvern. Trebuie să-i omenească pe liberali, să nu stîrnească nemulţumiri prea mari printre pesediştii care aşteaptă răsplăţi ministeriale din