Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA mobilizează avioane F22 invizibile pe radar în Emiratele Arabe Unite, pe fondul tensiunilor dintre Iran şi aliaţi

Publicat in Antena 3, marți 1 mai 2012 ·

Statele Unite au trimis avioane de vânătoare F22 invizibile pe radar în Emiratele Arabe Unite, pe fondul tensiunilor dintre Iran şi vecinii săi aliaţi ai Washingtonului, au anunţat luni oficiali americani citaţi de AFP.

Aceşti oficiali, citaţi sub acoperirea anonimatului, nu au precizat câte avioane F22 au fost trimise la baza aeriană Al Dhafra.

O purtătoare de cuvânt a forţelor aeriene americane a confirmat că au fost mobilizate în regiune mai multe astfel de avioane, fără a menţiona baza sau Iranul.

"Forţele aeriene americane au mobilizat avioane F22 (în regiune). Astfel de mobilizări consolidează relaţiile între armate, contribuite la promovarea securităţii regionale, ameliorează operaţiunile aeriene comune", a adăugat maiorul Mary Danner-Jones.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul de navă John Kirby, a declarat la rândul său că aceste mobilizări "sunt normale" în măsura în care corespund unei ajustări a forţelor americane din regiune după retragerea contingentului american din Irak.

Mobilizarea acestor avioane intervine pe fondul tensiunilor între Emirate şi Iran după o vizită, la 11 aprilie, a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la Abu Moussa, una dintre cele trei insule din Golf aflate în centrul unui litigiu teritorial între cele două ţări.

Această vizită a fost denunţată ca o provocare de Emirate şi Consiliul de cooperare în Golf (CCG - Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Oman şi Qatar).

Teheranul a preluat controlul asupra Abu Moussa în noiembrie 1971, după plecarea forţelor britanice din Golf înaintea independenţei Emiratelor Arabe Unite.

Statele Unite au trimis avioane de vânătoare F22 invizibile pe radar în Emiratele Arabe Unite, pe fondul tensiunilor dintre Iran şi vecinii săi aliaţi ai Washingtonului, au anunţat luni ofici

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 56 minute
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 2 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum o ora
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 3 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Trei moldoveni au fost reținuți, în Franța, după ce au vopsit pe ziduri sicrie cu mesajele: "Soldat francez în Ucraina"

Ziare.com acum 3 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea "Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV. În momentul

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°