Plecarea Guvernului Ungureanu nu a stârnit mari emoţii în rândul populaţiei, după cum nici anunţarea unui Guvern Ponta - socotit până nu demult o imposibilitate practică - nu a stârnit valuri de nemulţumire ori satisfacţii. Faptul se petrecea într-o vineri cu soare, într-o primăvară care apucase deja să-şi etaleze florile şi verdeaţa, cu vigoare şi prospeţime. Nu este de mirare, deci, că, în asemenea împrejurări, comedia căderii Guvernului şi mascarada propunerii băsesciene ca Victor Ponta să preia misiunea alcătuirii noului cabinet au găsit pe destul de multă lume, dacă nu indiferentă, măcar vag distrată (să nu zic indiferentă).

Spectacolul a fost unul dezagreabil, desigur. Pentru a scrie scenarii bune trebuie să fii, totuşi, scenarist profesionist, ceea ce politicienii noştri, orice ar crede ei despre asta, nu sunt. Preşedintele va fi mizat pe un efect dramatic numindu-l pe criticul lui cel mai acerb din ultimele lumi, ca şi cum ar fi spus: „Gata trăncăneala, să vedem ce eşti dumneata în stare să faci!". Aparent, o predare a sabiei, frânte, ca într-o înfrângere napoleonică, dar şi viclenia unei false plecăciuni, pentru că a conduce ţara în stadiul în care ea se află acum, înregistrând succese, şi nu rostogolindu-te mai jos, nu va fi o joacă. Astfel, la capitolul efecte scenice avem o schiţă interesantă de gesticulaţie, dar efectele sunt anulate de ambiguităţile presupuse de context. Nici predarea băsesciană nu este predare, ci numai amânare (până vede ce se mai poate reconstitui din PDL-ul rarefiat prin grăbitele fugi din ultima vreme), după cum nici victoria lui Ponta nu este chiar victoria lui. (Dindărătul umărului acestuia, Bunicuţa - Moş Iliescu, adică - face joviale gesturi cu mâna...)

Toată lumea a înţeles că până la actualele alegeri urmează câteva luni „de umplutură", în care oricine vine la putere va trebui, pe de o par