După cinci-şase ani de violente dispute verbale şi scenarii apocaliptice, cu România pândită de tiranie şi subdezvoltare, PDL partid unic in nuce, iar Băsescu şi Boc guvernatori pe viaţă prin rotaţie, urmând schema putinistă, iată că totul se sfârşeşte într-un anti-climax. Sursa: EVZ

Preşedintele suspectat de alchimii diabolice pentru a menţine Puterea cu orice preţ a dat Guvernul pe mâna Opoziţiei când n-a mai existat majoritate în Parlament. Iar Ponta, care se jura deunăzi că n-o să ia niciodată prim-ministeriatul din mâna Băsescului, iată că l-a luat.

Asta-i tot? Aşa se încheie, cu o banală şi constituţională răsucire de întrerupător, homericul război politic şi scenariile paranoice ţesute în jurul său? Cum vom fi compensaţi pentru anii din viaţa noastră în care, în loc să dezbatem pensii, infrastructură, programe europene sau restituirea proprietăţii, ne-am lamentat fără sfârşit pe chestiunea arzătoare a drobului de sare – soarta democraţiei şi Constituţiei în România?

Cu ce o să se mai ocupe acum analiştii şi activiştii care de ani de zile s-au profesionalizat în troţkisme retorice şi insurecţii stradale, deprofesionalizându-se în orice altceva? Mai are sens să lupţi cu tiranul, acum că a rămas şchip de guvern, sau nu? Vom vedea. Până una-alta guvernul Ponta, încă ne-anunţat până la această oră, are prezumţia de nevinovăţie. Ca oricare altul trebuie judecat după fapte, nu după speculaţii, deşi nu asta e regula la noi, iar Ponta însuţi e un maestru al tendenţiozităţii şi datului cu noroi în oameni când are chef.

Două sunt urgenţele definitorii pentru intenţiile noului Executiv. Intâi, reforma managementului companiilor de stat, restanţa majoră a guvernărilor anterioare. Înţelegerile cu FMI prevăd schimbări importante prin deschidere şi depolitizare. Nu fiindcă aşa vrea cabala iudeo-masonică globală, cum ne sugera cu câ