Premierul desemnat Victor Ponta şi ministeriabilii aleşi de el ieri au avut o întâlnire informală cu Delegaţia FMI-BM-CE. Să se cunoască, să avanseze câteva dintre criteriile în baza cărora vor trata, dacă Guvernul va fi validat de Parlament, să revadă, fie şi pro forma, parcursul pe care-l va avea România, îndatorată până-n gât la cele trei instituţii de către foştii guvernanţi. Mai ales că Ponta şi USL preiau frâiele având în faţă avalanşa restituirii împrumuturilor, glazurate cu substanţiale dobânzi.

Este de presupus, oricum de dorit, ca acest nou Cabinet să-i facă pe Jeffrey Franks şi pe urmaşul său olandez, Erik De Vrijer, să înţeleagă din capul locului că de-acum înainte au la Bucureşti un interlocutor legitim, iar acesta e Guvernul României, cel care, constituţional, administrează ţara. De trei ani, de când învaţă româneşte, Franks n-a avut în Executiv un partener de dialog, n-a avut în Emil Boc un interlocutor valabil, cu puncte de vedere proprii şi veghind la interesul naţional, ci doar o gazdă pentru scurte vizite de protocol (unde, apropo de ipocrizie, ca să-i demonstreze că e pus pe austeritate, la prima întâlnire, din 2009, Boc i-a servit cafeaua în pahare de plastic...), totul fiind decis în discuţiile de la Cotroceni, cu Traian Băsescu. Prim-ministrul român nu mai avea de făcut decât să semneze - chiar fără ca Parlamentul să fie informat - scrisori de intenţie deja întocmite şi apoi să le transpună în măsuri care au accentuat căderea economică şi, mai ales, au prăbuşit insuportabil nivelul de trai.

Pentru că, mai cu seamă în ultimii doi ani, politica ţării, decisă de Traian Băsescu de conivenţă cu FMI, asta a fost: aservirea economiei româneşti altor interese, din afara ţării, înstrăinarea dubioasă a unor companii de stat, privatizare păguboasă, care viza în aceste zile şi ceea ce mai rămăsese din resursele subsolului. Fără a pune nimic