Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicieni cu glonț pe țeavă și reacțiile presei

Publicat in Contributors.ro, miercuri 2 mai 2012 ·

Înviorată de ultimele declarații politice la vârf care promit vărsare de sânge pe bune, presa a reacționat prompt și, cu excepții previzibile, aproape unitar. Pe deputatul Adrian Solomon l-au taxat imediat ziarele mari și numeroase televiziuni pentru o afirmație crudă care nu poate fi scuzată ca gafă, nu poate fi expediată ca teribilism sau, cu un zâmbet ironic, doar ca inepție sau incultură: ”Eu îi transmit public… că va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare, e o asigurare, domnule prim-ministru”. După deputatul adept al Brigăzilor roșii, asasini ai premierului italian în anii ̍ 70, a urmat șeful său pe linie de partid, Victor Ponta, să scoată pușca pentru a-i extermina pe dușmanii politici, soluție cu totul nesatisfăcătoare în opinia sa, fiindcă nu spală păcatele față de pensionari:” Ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient!”.

Aruncatul vorbelor fără măsură și iresponsabil face parte din profilul unui număr mare de politicieni de la noi, nărav nu doar nesancționat, ci, dimpotrivă, luat de bun și urmat de alții după logica ”dacă la ăi mari e voie, de ce nu și la noi”. Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică românească. Bufonadele agresive vadimiste sau ale confratelui Becali au obișnuit deopotrivă publicul și realizatorii tv cu abandonarea oricărui standard de conduită.  De data aceasta reacțiile dezaprobatoare au fost numeroase, chiar și acolo unde nu te așteptai. ”Jurnalul național” califică declarațiile citate ca ”balamuc politic”, iar pe Ponta ”grațios ca un rinocer pe gheață și abil ca buzduganul cu trei peceți”. Ponta e recidivist fiindcă în 2010 mărturisea că a vrut să îl ciomăgească pe Boc

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 5 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 2 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°