Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Emigrație, publicitate și droguri, în trei spectacole de teatru

Publicat in Adevarul, miercuri 2 mai 2012 ·

Seria de evenimente din cadrul lunii „Scrie despre Tine" continuă cu două noi lecturi, pe 3 și 4 mai, și încă o reprezentație a piesei „Ich Clown", programată astăzi, 2 mai, de la ora 20.00, la Cafe Godot din București.

În spectacolul „Ich Clown" joacă, printre alții, Vera Ion, Sorin Poamă și Alexandru Potocean. Vera Ion și Sorin Poamă, autorii textului, și-au povestit experiențele personale în acest spectacol, pornind de la o situație în care au fost confruntați cu decizia de a părăsi România.

„Îi invităm pe toți cei care doresc să învețe să scrie piese de teatru să vină să asiste la lecturi și la reprezentațiie pieselor rezultate prin metoda dezvoltată în cadrul atelierului «Scrie despre Tine».

Așa vor putea să vadă direct ce tip de materiale s-au produs și să le împărtășim direct, atât noi trainerii, cât și participanții la atelier care au scris primele piese, câteva dintre etapele procesului de creație urmărit prin această metodă de scris.

De asemenea, așteptăm oameni din domeniu interesați de acest tip de lucru, pentru că vrem să deschidem aceste texte către regizori, actori sau producători interesati să lucreze mai departe pe ele", declară Vera Ion, regizor și trainer.

BRÂNZĂ TOPITĂ

de Corina Ciubotaru-

Joi, 3 mai, ora 19:00, la Ceainăria Cărturești

Spectacol-lectură în cadrul lunii „Scrie despre Tine"

În distribuție:

Cristina Găvruș, Lucian Iftime, Ilinca Hărnuț, Ionuț Grama, Sorin Poamă, Silviana Vișan Carter, Alexandru Secăreanu

- Intrarea liberă -

Visul Elizei e să facă publicitate. Pentru ea, publicitate înseamnă să faci oamenii fericiţi si asta îşi doreşte şi ea: ca oamenii să creadă în ceva mai bun, să râdă şi să fie fericiţi, ca la televizor. De la 14 ani, Eliza e convinsă că vrea să facă publicitate cu orice preţ şi nu înţelege de ce nu îşi doreşte toată lumea asta. Când intră în prima a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 24 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Ziua Constanta acum 15 minute
Un român ar fi murit în Congo, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac al forțelor rebele. Românii erau angajați de contractori să participe la forțele de pază ale Republicii Democratice Congo și au fost vizați de un atac efectuat de forțe

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum o ora
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 9 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum o ora
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°