Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Ordine Publică, implicat într-un eveniment rutier, soldat cu victime

Publicat in Impact in Gorj, joi 3 mai 2012 ·

Şeful de la Serviciul de Ordine Publică a fost implicat, ieri, într-un eveniment rutier soldat cu o victimă. Evenimentul s-a produs pe raza comunei Bumbeşti-Piţic la doar câţiva zeci de metri de sediul primăriei din localitate. Asta după ce maşina în care omul legii se afla a fost lovită de un alt autoturism ieşit pe partea carosabilă, fără să se asigure. Din impact, maşina poliţistului a lovit un om, aflat pe marginea drumului. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea vinovatului.

Poliţistul se îndrepta către Braşov, unde urma să participe la o convocare. Drumul său a fost întrerupt de un accident de circulaţie. Un alt şofer aflat la volanul unui autoturism a vrut să-şi întoarcă maşina pe drumul principal. Nu a fost atent şi inevitabilul s-a produs. „Am vrut să întorc maşina s-o bag cu faţa în curtea casei şi am ieşit cu botul maşinii, ce e drept mai mult şi l-am lovit pe cel cu maşina, care venea cu viteză”, a spus omul vizibil afectat de şocul suferit în timpul accidentului. Maşina condusă de şoferul neatent a lovit autoturismul de lux la volanul căruia se afla nimeni altul decât şeful de la Ordine Publică, Petre Filip. În urma impactului violent, maşina condusă de omul legii a lovit un pieton aflat regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, localnicul a suferit răni ce au necesitat îngrijiri medicale. Poliţia chemată la faţa locului a efectuat primele cercetări. „Din primele cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate din partea unui conducător auto care a pătruns pe drumul naţional dintr-o curte laterală, nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate celui de-al doilea şofer care se deplasa regulamentar pe carosabil. În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat şi a lovit un pieton care se deplasa regulamentar în afara părţii carosabile”, a declarat inspectorul principal Dan

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 57 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 40 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 28 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 22 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 50 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°