Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce Google şi Facebook ar putea dispărea complet în următorii cinci ani

Publicat in Capital, miercuri 2 mai 2012 ·

Google şi Facebook au devenit atât de utilizate, încât unora le este greu să-şi imagineze că va veni o zi în care nu vor mai exista. Însă în ritmul în care lucrurile evoluează în lumea tehnologiei, există motive întemeiate, sprijinite de teorii academice şi observaţii bazate pe cazurile anterioare, să credem că cei doi giganţi web vor dispărea.

În lumea tehnologiei există trei generaţii: Web 1.0 (companii înfiinţate în perioada 1994 - 2001, printre care Netscape, Yahoo!, AOL, Google, Amazon şi eBay), Web 2.0 (companii înfiinţate între 2002 şi 2009, inclusiv Facebook, LinkedIn şi Groupon), iar în prezent serviciile mobile (Instagram).

Cu fiecare generaţie care vine, s-ar părea că cea anterioară nu reuşeşte să se adapteze chiar în totalitate la schimbările aduse. Companiile Web 1.0 s-au descurcat formidabil în a expune datele mult mai uşor. Google a reuşit cu succes să organizeze haosul existent în web mai bine decât au făcut-o AltaVista, Excite, Lycos şi alte motoare de căutare existente înainte. La fel şi Amazon, care a pus laolaltă lucrurile de care avem nevoie.

Atunci când au început să apară companiile Web 2.0, ele păreau să graviteze în jurul conexiunilor sociale. Iniţial, MySpace a construit o reţea pentru oamenii cu o pasiune pentru muzică. Facebook a vrut să aducă laolaltă studenţii, iar LinkedIn oamenii de afaceri. Digg, Reddit şi StumbleUpon i-au învăţat pe utilizatori să-şi genereze propriul conţinutul.

În acest timp, companiile Web 1.0 nu au demonstrat că ar fi capabile să înţeleagă importanţa de a construi o comunitate socială şi să atingă mediile acestor utilizatori. Dimpotrivă, au rămas la modelul de afacere care le-a adus succes, remarcă revista americană Forbes.

Companiile care au luat naştere după 2010 (Instagram reprezentând cel mai actual exemplu) au o perspectivă total diferită, văzân

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 30 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 33 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 20 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°