O expoziţie recentă are un deosebit ecou mediatic la Paris – „Circuler“ – titlu amintind celebra expresie poliţienească ce ordona curioşilor „Circulaţi, nu e nimic de văzut!“. Jean Marie Duthilleul, curatorul acestui eveniment, consideră „mobilitatea“ ca un „accelerator al vieţii urbane“. Ea afectează stăpînirea unui teritoriu, explorarea lui, dar şi deteriorarea lui, căci mobilitatea implică dezvoltarea, deseori excesivă, a mijloacelor de transport care nu lasă intact nici spaţiul, nici pe locuitorii săi. Cum să nu-mi amintesc aici argumentul lui Lopahin, neguţătorul de geniu care înţelege că valoarea „livezii cu vişini“ s-a multiplicat odată cu instalarea trenului ce permite noilor vilegiaturişti să ajungă pînă la proprietatea ruinată, în doar o jumătate de oră. Trenul accelerează şi ritmurile de deplasare, dar şi practicile de vacanţă. Rusia s-a schimbat la sfîrşitul secolului al XIX-lea prin intervenţia radicală a Germaniei care, în mai puţin de zece ani, instalează 30.000 de kilometri de şine ferate. Trenul e la originea acestor migraţii moderne care au devenit azi practica familiară a planetei! Trenuri şi gări, le privesc fascinat şi neliniştit. Cuceririle astfel produse nu au fost univoce, ci duble, pozitive, dar totodată şi distrugătoare. E poate ceea ce expoziţia camuflează discret… ambiguitatea mobilităţii.

DE ACELASI AUTOR Teatru-n puşcărie? Fotografiile excesului 1917 Muzeul Preşedintelui şi cadoul politicAvansez printre zeci de copii care desenează, se amuză şi descoperă în mod ludic aventurile transporturilor umane. Cum vor călători ei mîine? Ce alegeri vor face? Ce vor accepta, ce vor refuza? Îi privesc şi mă gîndesc că, azi, adolescenţii ce îi precedă fac elogiul – imprevizibil acum cîţiva ani – bicicletei, afirmînd astfel un refuz ecologic şi ideologic contra excesului de rapiditate cu tot ceea ce produce el ca poluare şi pervertire a ţes