Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident înfiorător pe DN1A

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 2 mai 2012 ·

Un motociclist s-a izbit frontal de un Mercedes, iar forţa impactului i-a rupt coastele, i-a perforat plămânii şi i-a fisurat craniul.

Un grav accident a avut loc duminică la prânz, pe DN1A, după ce un motociclist, în vârstă de 25 de ani, a intrat într-un autoturism care circula din direcţia opusă. Motociclistul mergea dinspre Braşov spre Cheia şi a „tăiat” o curbă la stânga, din cauza vitezei, şi a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un autoturism care circula din sens opus. Motocicleta – Honda cbr600f - a fost făcută bucăţi, iar maşina implicată în accident, un Mercedes, a fost avariat în faţă stânga. Potrivit unui cititor, şoferul nu era român, probabil maghiar. Accidentul s-a soldat cu rănirea foarte gravă a motociclistului, care a fost transportat de SMURD la Spitalul Judeţean Braşov. „Am fost la spital şi starea lui este momentan stabilă, dar e în comă, cu traumatism cranio-cerebral, mai multe hematoame pe faţă, fisură craniană, edem cerebral. Ambii plămâni perforaţi şi cu aer, evident ceva coaste rupte, şi încă câteva oase pe la picioare rupte. Pronosticul este rezervat, de cele mai multe ori cei tineri se refac din astfel de traume, dacă nu apar complicaţii, evident. Momentan este stabil, dar nu poate intra în operaţie din cauza stării plămânilor”, a comentat pe un forum Radu, care se pare că este prieten cu raiderul accidentat. „Eu nu am văzut un motor mai distrus ca ăsta, axul ghidonului smuls din cadru, furca (ce a mai rămas din ea) mai era agăţată de restul motorului doar cu cablul de ambreiaj, totul praf“, a scris un alt cititor. Un motociclist s-a izbit frontal de un Mercedes, iar forţa impactului i-a rupt coastele, i-a perforat plămânii şi i-a fisurat craniul.

Un grav accident a avut loc duminică la prânz, pe DN1A, după ce un motociclist, în vârstă de 25 de ani, a intrat într-un autoturism care circula din direcţi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 50 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 20 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 35 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 18 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

Putin a discutat cu Orban despre modalităţile de soluţionare a conflictului din Ucraina

Mediafax acum o ora
Liderii au făcut schimb de opinii cu privire la conflictul ruso-ucrainean şi au discutat despre posibilitatea rezolvării acestuia pe cale diplomatică. Ei au abordat, de asemenea, proiecte energetice reciproc avantajoase, precum şi cooperarea comerci

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 58 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°