După ce ani în şir fosta putere a umilit-o cu promisiuni nicidată ţinute, cu minciuni în lanţ, cu angajamente aiurea, populaţia nu mai e dispusă să înghită pe nemestecate vorbele guvernanţilor. Oricare ar fi ei. Ăsta a şi fost resortul care a declanşat protestele de astă-iarnă, a dat credibilitate USL şi, în cele din urmă, a dus la izgonirea ruşinoasă a pedeliştilor şi a ţuţărilor lor din Palatul Victoria. Lumea a dat un cec în alb troicăi PSD-PNL-PC, iar aşteptările sunt mari. Cu atât mai mult cu cât liderii acestor formaţiuni au insistat asupra măsurilor urgente spre a slăbi laţul privaţiunilor şi furăciunilor care au sufocat milioane de nevoiaşi.

Greul, responsabilitatea apasă acum asupra echipei Ponta, tânărul premier fiind cel care, mai mult chiar decât Crin Antonescu sau Daniel Constantin, a avut un discurs înainte de moţiunea de cenzură extrem de clar: Imediat ce vom prelua puterea, vom face, vom drege, vom repara nedreptăţile sociale etc. Desigur, fiind teme la zi, promisiunile au vizat în primul rând restituirea imediată, sau cel puţin începerea operaţiunii, a contribuţiilor de sănătate smulse cu japca de la pensionari, dar şi reîntregirea salariilor bugetarilor şi, de ce nu?, relaxarea fiscală prin reducerea CAS, care să permită firmelor private, cele care au dus greul crizei, să mai respire.

Tonul iniţial ferm al lui Victor Ponta a marcat, însă, o slăbire imediat ce a fost desemnat premier şi mai ales în cursul zilei de miercuri, când nu a mai garantat că va lua deîndată măsurile respective. Nu, n-a zis că nu mai garantează că sunt posibile. Dar aplombul politicianului făcuse loc prudenţei celui ce acum are de administrat ţara. Efectul schimbării de ton s-a simţit imediat. Trompetele portocalii au şi aruncat în eter sunete ascuţite: V-am spus noi că ăştia nu-s capabili decât de vorbe. Dar un sâmbure de îndoială s-a strecurat, dată fiind necl