3 mai este Ziua Mondială a Libertăţii presei, anual ONG-uri arată statistici îngrijorătoare privind încălcarea dreptului la liberă exprimare. Abuzurile asupra jurnaliştilor continuă însă chiar şi cu semnalele de alarmă pe care le trag organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului. Recent unui jurnalist cu dublă cetăţenie română şi ucrainiană i-a fost pusă interdicţia de a intra în Ucraina, pentru o perioadă de 5 ani.
Decizia Serviciului de Securitate al Ucrainei nu a fost motivată în vreun fel. Jurnalistul Sergiu Dan este cunoscut pentru articolele sale despre situaţia românilor din comunităţile istorice ale României, Maramureşul din dreapta Tisei sau Valea Timocului. Liliana Simionescu a vorbit cu Sergiu Dan despre situaţia în care se află.
Rep: Cum ai aflat de interdicţie?
Sergiu Dan: Pe data 21 aprilie trebuia să ajung acasă în Ucraina, în Maramureşul din dreapta Tisei. La frontieră româno-ucraineană am trecut de vama românească fără probleme.
La vama ucraineană, însă după o jumătate de oră vameşii ucraineni mi-au spus că sunt nişte probleme legate de documente. Nu au vrut să îmi dea nicio explicaţie. După aproape o oră cei cu care eram au putut trece fără probleme, mie însă mi s-a pus o interdicţie venită din partea Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Rep: Să înţeleg că nu ai primit nicio explicaţie, nu ai fost anunţat de această interdicţie? De când era interdicţia?
Sergiu Dan: Din documentul pe care l-am primt de la vameşi am înţeles că interdicţia a fost emisă la 24 ianuarie 2012, deci de aproape trei luni şi este valabilă până pe 24 ianuarie 2017. Practic, eu în această perioadă de cinci ani nu o să pot să merg acasă, să îmi văd bunicii, părinţii... sigur că o să ne întâlnim la Sighet sau la Bucureşti, dar nu cu toată familia.
O să poată să vină părinţii, dar am un frate care are probleme, nu po