Premierul desemnat, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că secretarii de stat şi prefecţii vor fi schimbaţi, pentru că, spune el, lucrează cu Guvernul şi îl reprezintă. În Timiş, în lipsa unei declaraţii oficiale pe această temă, au apărut o serie de nume vehiculate ca posibili înlocuitori ai actualului prefect Mircea Băcală.
Momentan, însă, nu se cunoaşte oficial, nici dacă partidul care va nominaliza prefectul va fi P.N.L. sau P.S.D. “Probabil, P.N.L. îi va reveni alegerea prefectului de Timiş, dar acest subiect se va discuta săptămâna viitoare, după ce se va da votul de învestitură Guvernului”, spune preşedintele P.N.L. Timiş, Nicolae Robu (foto).
În atare situaţie, circulă o serie de nume care ar putea ocupa, peste câteva zile, această funcţie. Pe lista numelor vehiculate pe unele canale mass-media ca fiind “în cărţi” pentru a ocupa funcţia de prefect al Timişului, din partea liberalilor, sunt Ioan Ambruş, viceprimar de Lugoj, Viorel Coifan, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, şi Ovidiu Drăgănescu, fost prefect de Timiş. De partea cealaltă, a P.S.D., există momentan doar un nume vehiculat, cel al lui Ion Constantin, director al Inspectoratului de Stat în Construcţii Timiş. Liderul P.N.L. Timiş refuză, însă, deocamdată, să confirme sau să infirme vreuna dintre variante.
Ceea ce este cert în momentul de faţă, mai spune Nicolae Robu, este faptul că schimbarea actualului prefect se impune : “Prefectul în exerciţiu, domnul Băcal, nu a respectat statutul pe care îl avea această funcţie”.

@