Unii cred ca batranetea aduce, vrei nu vrei, intelepciune. Altii zic ca senectutea e sora geamana cu uitarea Ei, dar cate nu se zic. Eu, din interiorul fenomenului, va pot asigura ca anii inaintati iti pun la dispozitie timpul. Si de tine depinde cum il folosesti.
Uite, eu de pilda, asist zilnic, pe o scena dintre blocuri, ce cuprinde o parcare si o alee de acces, la un spectacol matinal. Tablourile se succed cu aceeasi frecventa in ordinea stabilita de un regizor nevazut. Masinile pleaca una cate una, elevii trec la scoala ducand in spate saci de cunostinte, salariatii (cati mai sunt) se grabesc spre gura de metrou. Tot pe aici trebuie sa vina si Paula, fata ce-mi aduce lapte si paine proaspete. Dar pana atunci, fiind aproape 9, apare la orizont Coana Mare. O doamna! Inainteaza intepat, cu capul drept, vizand o tinta precisa. Maiestoasa pe vremuri, azi nu mai e ajutata de coloana si genunchi, drept pentru care se sprijina intr-un baston. Dar nobletea nu si-a pierdut-o. Isi face zilnic, fara abatere, rondul. Uneori, din acest lant de evenimente, sare cate o za si un accident mai pigmenteaza dimineata stricand ordinea. Asa s-a intamplat mai ieri, tocmai cu Coana Mare.
De sub un Oltcit ramas stingher in parcare, a tasnit pe neasteptate, taindu-i calea - piei drace! - o pisica neagra. Nu c-ar fi avut o afacere urgenta in plopul de vis-a-vis, dar era cel mai sigur refugiu, in fata urmaritorului ei, in speta, o cotarla maidaneza. Contrar asteptarilor, Coana Mare, iesita din sperietura, s-a dovedit nesuperstitioasa si a folosit cu eficienta bastonul din dotare, taindu-i elanul navalitorului. Cand pacea s-a reinstaurat, n-a mai urmat, cum ma asteptam, plimbarea, ci, cu glas mangaietor, a chemat jos pisica speriata. Foarte curios, aceasta a coborat increzatoare si s-au angajat intr-un dialog completat cu mangaieri, de o parte, si pisiceli, de cealalta. Dupa
