Vă mărturisesc că aş prefera să discutăm, măcar din când în când, şi despre nuvelistul Caragiale, pe care eu îl admir poate chiar mai mult decât pe dramaturgul şi pe autorul Momentelor şi schiţelor. Bănuiesc, însă, că din perspectiva pe care o sugerează „România literară”, interesează, mai degrabă, tipologia consacrată de cel de-al doilea Caragiale.

Dintr-un anumit punct de vedere, nu ar trebui să ne mire actualitatea lui Caragiale. Tot astfel, am putea să medităm la actualitatea marilor mituri ale Antichităţii – Camus vedea într-unul din ele expresia crizei de sens a societăţii contemporane – la prezenţa, printre noi, a donquijotismului, a jourdainismului ori a bovarismului. Operele marilor clasici ruşi constituie un adevărat dicţionar de caractere, un adevărat Webster’s Dictionary al tipologiilor umane.

*

Omenirea e, în miezul său, neschimbătoare ca un coral de Johann Sebastian Bach. Fie că e vorba de tăbliţele de argilă de la Ninive, de papirusurile egiptene, de sulurile de piele tăbăcită de la Marea Moartă, de incunabulele Evului Mediu, de cărţile de sub teascurile tiparniţelor ori de e-bookuri, moartea lui Enkidu şi nostalgia fraternă a vânătorii de lei este deplânsă în acelaşi fel. Mijloacele de expresie au evoluat într-un ritm mai rapid decât substanţa expresiei. Nu poţi scrie astăzi un Recviem, utilizând tehnica fugilor suprapuse, precum Wolfgang Amadeus Mozart la sfârşitul veacului al optsprezecelea. Dar poţi exprima aceleaşi lucruri, cu alte mijloace, precum a făcut-o Krzysztof Penderecki în timpul vieţii noastre.

*

Ce calităţi trebuie să aibă un creator, altele decât forţa talentului său, pentru a intra în galeria făuritorilor de dicţionare ale condiţiei umane? Cred că două care par, aparent, contradictorii. Să poată simţi, în acelaşi timp, cinism şi compasiune. Cinismul te obligă să înţelegi natura umană aşa