Vezi şi Caţavencii.ro
Pîn să le vie somnul lui şi Efimiţei, îi povesteşte Conu Leonida consoartei sale cum era să devină ţara republică, după abdicarea lui Cuza. Şi-i citeză din gazetă titlul pe care-l ţine minte ca acuma „11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!” Şi-şi aminteşte cum a scos-o pe răposata, mumă din popor, republicană şi ea, la revoluţie. Steaguri, muzici, chiote, tămbălău şi lume… de-ţi venea ameţeala! A ţinut toiul revoluţiei trei săptămîni de zile, de a scris şi Galibardi o scrisoare naţiunii române. Patru vorbe, dar vorbe ce-i drept: Bravos naţiune! Halal să-şi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite! Şi jos, iscălit în original, „Galibardi”
Ca să priceapă Efimiţa că unu-i Galibardi, giantă latină, care i-a băgat în răcori pe toţi împăraţii şi pe papa de la Roma, o luminează: s-a speriat papa de el şi l-a luat cu politică, adică şi l-a făcut cumătru. C-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus de i-a botezat un copil. Dar o bate gîndul pe dumneaei cîţi oameni are Galibardi. Sumedenie! presupune Efimiţa. O mie, domnule! Numa o mie, da îi mai prima, aleşi pe sprînceană, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut! Efimiţa e fermecată: Ei, cum le zici dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
Se bagă Leonida în patul lui, Efimiţa stinge lampa şi se cuibăreşte în celălalt pat. Încăperea rămâne luminată numai de flacăra tăciunilor din sobă. Pe Efimiţa n-o lasă o nedumerire să adoarmă: ce pricopseală e şi cu republica asta?
Leonida se întărîtă: Ei, bravos! Şi se pune pe enumerat: dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir. Fiecare cetăţean primeşte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate. Par examplu, eu… Pe lîngă pensie? se uimeşte Efimiţa. Vezi bine! Pensia e başca, e după legea veche. Şi în republică legea e sfîntă. Şi se mai
