Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorialul Revoluției are un sediu nou, dar este aproape de faliment GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Adunarea Generală a Asociației Memorialul Revoluției de la Timișoara a scos la iveală numeroase probleme cu care se confruntă instituția condusă de Traian Orban.

Muzeul Memorialul Revoluției s-a mutat în casă nouă, în fosta Unitatea Militară de pe strada Oituz, care a fost oferită pe 49 de ani de către Ministerul Apărării Naționale. De altfel, MApN a salvat memorialul să nu ajungă în stradă după ce foștii proprietari au câștigat toate procesele în instanță. Din nefericire, pierderea proceselor a dus Asociația Memorialul Revoluției în pragul falimentulului: aceștia sunt obligați să plătească chiria retroactiv pe cinci ani, timp în care cele două părți s-au judecat.

GALERIE FOTO

Traian Orban a prezentat raportul de analiză pe 2011, raportul financiar și bugetul pentru 2012. “Am pierdut toate procesele și a trebuit să părăsim imobilul. Noua locație ne-a fost oferită pe 49 de ani, prin Hotărâre de Guvern. MapN a predat spațiul Ministerului Culturii, care ne-a oferit nouă în folosință gratuită. Am primit acest nou sediu, dar avem multe probleme. A trebuit să renovăm de la capăt totul. Mai avem foarte mult de lucru”, a declarat Traian Orban, directorul Memorialului Revoluției.

"Dacă nu vom fi ajutați, în septembrie vom fi nevoiți să punem lacătul pe ușă"

Datoria celor de la Memorial la proprietarii imobilului de pe strada Ungureanu este de 230.000 lei. Bugetul pe anul trecut a fost 749.000 lei, din care numai pe salarii s-au plătit 437.000 lei, tipărirea a șapte volume de cărți la Editura Memorialul Revoluției a costat 47.000 lei, iar plata pentru utilități se ridică la suma de 254.000 lei. Au fost atrase 42.000 lei din donații și 22.644 lei din sponsorizări.

“Deconturile se duc la București, la Ministerul Culturii. După verificare ajung și la Curtea de Conturi. Situația financiară este foarte grea. Av

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 44 minute
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum 33 minute
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice, arată un nou studiu

News.ro acum 49 minute
China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari în mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate joi de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, transmite Reuters. Amploarea sprij

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi într-un bombardament lângă biroul Crucii Roşii din Gaza, anunţă organizaţia

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 22 de persoane au fost ucise într-un atac cu obuze care a afectat biroul său din Gaza, care este înconjurat de sute de refugiaţi palestinieni, care trăiesc în corturi, scrie The Guardian. M

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Sâmbătă, moșii de vară. Ce nu e bine să faci în această zi

Botosani News acum 3 ore
Sâmbătă sunt Moşii de vară sau de Rusalii. Uite ce spune tradiţia despre morţi şi de ce este bine să dormiţi acasă de Rusalii. Moşii de vară sau de Rusalii se ţin cu o zi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Aceasta este a doua mare să

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°