Mama şi tata şi-au făcut copiii "regi” în România, construindu-le adevărate palate, dar ei nu se mai întorc. Sunt plecaţi la muncă în străinătate de mai bine de 10 ani. Topiţi de dorul părinţilor, unii copii intră în depresie, alţii pur şi simplu se sinucid.

“Dacă tati ar intra pe uşă în momentul ăsta, eu l-aş strânge în braţe şi l-aş pupa de o sută de ori. Şi câteodată când o văd pe mami în poze, plâng. Mi-e foarte, foarte dor de ea. Şi când vine acasă de sărbători, mă strânge tare în braţe şi îmi spune că într-o zi o să fim din nou împreună, nu mai durează aşa de mult timp, să mai aştept puţin. Şi eu aştept”. Un zâmbet amar înfloreşte pe buzele Ioanei. Se dă vitează, dar ştie în sinea ei că mai mult se amăgeşte cu plecarea în Franţa, la mama şi la tata. Până acum au luat-o aşa, ca turist, câteva săptămâni, numai să-i arate Parisul. Dar ea visează să stea zi de zi cu ei, nu doar în vacanţe.

Căci la 10 ani, Ioana îşi vede părinţii de trei, patru ori pe an. E un stil de viaţă, aşa o duce de la doi ani. În schimb, cu leafa din construcţii, tata i-a luat maşină şi i-a construit o casă uriaşă în sat. A lăsat-o pe micuţă stăpână pe averea întreagă, dar ei îi e urât să stea singură în casa cea mare, aşa că locuieşte alături, într-o casă mai mică, cu bunica şi cu mătuşa. În fiecare lună părinţii îi trimit fetei pachete cu tot ce le cere ea: hăinuţe frumoase, dulciuri, jucării, telefon şi tot ce-i mai trece prin cap.

De fapt, mai toţi părinţii din satul ei sunt plecaţi în Franţa, să se căpătuiască din construcţii. Din câteva mii de adulţi, câţi numără satul, au plecat mai bine de jumătate. Şi-au ridicat cu toţii palate imense care stau, în mare parte, goale. Căci aici, în comuna Bixad din Satu Mare, oşenii cei mândri au jurat să nu se mai întoarcă până nu sunt siguri că vor reuşi să câştige mai mult decât vecinul. Au regulile lor nescrise pe care nu se fe