Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care a anunţat sfârşitul războiului mondial, concediat pe nedrept

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Agenţia de presă Associated Press şi-a cerut public scuze, la 67 de ani după ce l-a concediat pe omul care a anunţat lumea că Al Doilea Război Mondial a luat sfârşit, reporterul alegând să nu respecte un embargo impus de armata britanică şi americană, scrie realitatea.net

Ed Kennedy nu s-a conformat cerinţelor impuse de cenzorii militari. El a fost unul dintre cei 17 jurnalişti care au participat la predarea armatei naziste în Franţa, în zorii zilei de 7 mai 1945.

Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au fost de acord să amâne anunţul pentru o zi, pentru ca ruşii să poată pune în scenă o a doua ceremonie de predare a naziştilor, în Berlin.

AP spune acum că decizia reporterului Ed Kennedy a fost una bună. "A fost o zi teribilă pentru AP. Evenimentul a fost gestionat în cea mai proastă formă posibilă", recunoaşte preşedintele AP Tom curley, citat de BBC.

Ed Kennedy a participat la ceremonia de predare a naziştilor, ceremonie care a avut loc la ora 02:41 în data de 7 mai 1945. Jurnaliştii din grup s-au angajat că nu vor anunţa nimic înainte de ora 15 a zilei de 8 mai.

Însă, după ce a auzit că un radio german a anunţat predarea nazistă, Kennedy a ales să publice ceva la rându-i. La o oră după ce a auzit toate acestea, jurnalistul a publicat articolul. Mai întâi a fost penalizat, apoi concediat de AP.

"Încercarea de a controla ştiri atât de importante este una absurdă", avea el să spună mai târziu. Kennedy a murit în 1963, la vârsta de 58 de ani, într-un accident în trafic.

Fiica sa, Julia Kennedy Cochran, s-a arătat încântată de scuzele istorice ale agenţiei. "Cred că ar fi însemnat mult pentru el", spune ea.

Julia a scris introducerea cărţii de memorii a lui Kennedy, lansată recent cu titlul "Ed Kennedy's War: V-E Day, Censorship & The Associated Press".

Agenţia de presă Associated Press şi-a cerut public scuze, l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 33 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°