Victor Ponta a deznominalizat-o pe Corina Dumitrescu de la Educaţie. Era de aşteptat să se întîmple asta. Mai ales că explicaţiile dnei rector de la „Dimitrie Cantemir” în privinţa studiilor pe care le-ar fi făcut la Stanford nu mi s-au părut deloc convingătoare, ca să nu zic mai mult. Iar cele despre „erorile materiale” din CV-ul său, de-a dreptul penibile.
Ponta s-a despărţit de ea politicos – de apreciat! – dar, după cum mi s-a părut, fără prea mari regrete. Scandalul din jurul CV-ului candidatei şi apoi al studiilor sale, precum şi acuzaţia de plagiat care i s-a adus erau prea mult pentru un guvern aflat la început de drum. Am auzit azi pe cineva spunînd că fosta desemnată a căzut victimă unei cabale. Nu cred. Cuvîntul „victimă” n-are ce căuta aici, la fel cum dna Corina Dumitrescu n-avea ce căuta în fruntea Ministerului Educaţiei, chiar dacă n-ar fi ieşit scandal în jurul competenţei sale.