Astmul este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice din lume, dar cauzele bolii nu sunt încă bine înţelese. Creşterea vertiginoasă a prevalenţei astmului, peste tot în lume, constituie unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne.
In acest context, controlul astmului este deopotrivă o necesitate şi un obiectiv realizabil. O persoană cu astm controlat prezintă simptome minime sau zero, nu se trezeşte noaptea din cauza simptomelor, foloseşte foarte rar medicaţia de salvare, poate să facă efort fizic la fel o persoană obişnuită, are funcţia pulmonară normală sau aproape normală, are foarte rar crize de astm sau deloc.
Campanie de prevenţie
În perioada 7-18 mai, în cabinetele medicale de specialitate din toată ţara, vor avea loctestări gratuite pentru depistarea astmului, în cadrul unei campanii organizate de Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul AstraZeneca şi GlaxoSmithKline sub mesajul: „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat!" De asemenea, bucureştenii se pot testa şi în Parcul Tineretului, intrarea dinspre Palatul Copiilor, pe 12 şi 13 mai.
„Testul se numeste spirometrie, este nedureros şi simplu de făcut: seamănă întrucâtva cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care o fac poliţiştii, şoferilor. Durează 5 minute, iar rezultatul se dă pe loc" spune Prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Campania se află la a patra ediţie. În 2011, 9166 persoane au fost testate la nivel naţional şi 1045 doar în Parcul Tineretului. 41% dintre ele au fost depistate cu probleme de respiraţie.
Peste 1000 de bucureşteni s-au testat gratuit de astm în acest weekend
Mai multe informaţii despre campanie şi lista cabinetelor unde se fac testările găsiţi pe www.invingeastmul.ro.
Obiectiv: reducerea spitalizărilor din cauza