Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei, in legatura cu neacceptarea dnei Corina Dumitrescu ca ministru la Educatie.

Publicat in Contributors.ro, duminică 6 mai 2012 ·

Stimate domnule Presedinte Traian Basescu

Desemnarea dnei Rector Corina Dumitrescu pentru postul de Ministru al Educatiei depaseste cu mult granitele tolerantei, chiar si pentru politica damboviteana. Greselile de gramatica din propriul CV o discrediteaza in ochii elevilor, carora le va pretinde sa scrie corect la examenele nationale si in textele obisnuite din activitatea zilnica. Dna Rector Corina Dumitrescu este in conflict de interese evident, universitatea pe care o conduce avand pe rol un proces cu Ministerul Educatiei. Chiar daca va demisiona din functia de rector, interesul pentru universitatea din care provine si in care se va intoarce ramane , avand in vedere si calitatea domniei sale de fondator al Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir. Dna Rector Corina Dumitrescu este sotia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, sef demisionar al Comisiei de Educatie din Camera Deputatilor, situatie in care poate influenta deciziile acestei comisii, inclusiv la validarea sotiei  sale pentru functia de ministru. In calitate de Ministru al Educatiei, dna Rector Corina Dumitrescu va apara interesele universitatilor private, cunoscute si ca „fabrici de diplome”, intr-un moment in care Legea Educatiei Nationale incearca sa faca ordine in sectorul educational. Programul de guvernare al USL mentioneaza ca principal obiectiv „Finalizarea procedurilor parlamentare pentru Codul Educatiei ”, adica anularea Legii Educatiei Nationale si inlocuirea ei cu Codul Educatiei, construit de Ecaterina Andronescu pentru satisfacerea intereselor clanurilor si grupurilor de interese nelegitime din  universitati. Dna Rector Corina Dumitrescu s-a aflat un an de zile in incompatibilitate, cumuland functiile de membru al CSM si Rector. In momentul de fata exista pe numele domniei sale  un dosar pe rol la ANI, Agentia Nationala de Integritate. Sa incredintezi unui astfel de pol

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 4 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 4 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°