Peste 120 de persoane vor asigura asistenţa medicală la Finala Ligii Europa, aproximativ 60 fiind aduse din afara Capitalei, astfel încât capacitatea de intervenţie în Bucureşti să nu fie afectată, a declarat, duminică, subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Subsecretarul de stat a spus, la comandamentul de la Primăria Capitalei privind organizarea Finalei UEFA Europa League, că în stadion sunt şase cabinete medicale pentru cei care vor avea nevoie de un consult medical obişnuit, iar pe partea de urgenţe vor fi 29 de echipe de paramedici la Arena Naţională, fiecare cu câte două persoane, cu echipamente de prim ajutor şi având posibilitatea de a transporta eventualii pacienţi până la ambulanţe.
Raed Arafat a precizat că în incinta stadionului vor fi patru ambulanţe, alte ambulanţe fiind în exteriorul arenei. De asemenea, vor fi amplasate corturi de acordare a primului ajutor, dotate cu tot ceea ce este necesar în astfel de situaţii.
"Au fost mobilizate şi echipaje de la nivel naţional, restul fiind asigurat de colegii din Bucureşti, de la SMURD şi de la Ambulanţă. Cabinetele din interiorul stadionului sunt asigurate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Ambulanţele din exterior sunt asigurate de SMURD şi terapie intensivă de prim ajutor", a declarat Raed Arafat, precizând că peste 120 de oameni, din care 60 din afara Capitalei, sunt implicaţi în ziua Finalei UEFA Europa League.
Raed Arafat a mai spus că nu prevede probleme, dar există obligaţia de a fi pregătiţi.
Subsecretarul de stat a precizat că echipajele din afara Capitalei au fost aduse pentru a se asigura că în Bucureşti se poate face faţă tuturor solicitărilor.
"Am adus echipaje din afară, pentru că dacă era să folosim doar echipaje din Bucureşti, exista riscul să ajungem într-o fază să nu putem face faţă. Trebu