Din Caţavencii.ro
O trezesc pe Efimiţa nişte împuşcături, amestecate cu niscai chiote. Sare din pat. Cine e? fuge la uşă: e-ncuiată, încearcă şi fereastra. Se-aşază pe-un scaun. Îşi face cruce şi-şi zice că poate-o fi visat. Se întoarce în aşternut. Iar chiote şi detunături, parcă mai multe. Cucoana la fel, dar acum aprinde lampa, inspectează încăperea, se uită şi pe sub paturi. Nimic! Se vîră, cam îndoită, sub plapumă, după ce stinge lampa. Încă o salvă, mai aproape, chiote şi strigăte. Efimiţa se precipită din pat, înlemneşte de frică. Cînd aude iarăşi împuşcăturile şi chiotele se repede la Leonida să-l trezească.
El buimac, ea înspăimîntată: Revuluţie! Bătălie mare, Leonido! Dumnealui o linişteşte şi-i explică de unde i se trage. De la convorbirea lor despre politică, şi cum e ea nevricoasă… Efimiţa protestează: deşteaptă e ea acuma! Miţule, asta dumneata ştii… De se indispune cucoana. Leonida o ia metodic. O fi revoluţie, dar nu e voie de la poliţie să se descarce focuri în oraş. Şi trece la argumentul forte: cîte n-a citit el din astea . Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă. Efimiţa se lasă convinsă şi se întorc în paturile lor. Iarăşi chiote, salve şi strigăte. Sar amîndoi în mijlocul încăperii. Cucoana: e idee, Leonido? E fandacsie, bobocule? E ipohondrie, soro?! El decretează că e primejdie mare. Totuşi ce să fie? Revuluţie, susţine Efimiţa. Dumnealui oscilează: revuluţie ca revuluţie, da nu i-a spus că nu e voie de la poliţie să dai focuri în oraş? Afară, mai rău. Femeia, pragmatică: Voie, ne-voie, auzi? Leonida tremură, dar mai încearcă un argument: aude, dar nu se poa să fie revuluţie, că ai noştri sînt la putere, aşa că n-are cine s-o facă. Îşi i