Primele cânturi din Infernul lui Dante Marian Papahagi le-a tradus stând la coada la benzină, în perioada comunistă. După moartea reputatului filolog clujean, traducerea a fost editată de către fiica sa Irina Papahagi, în tandem cu cercetatoarea specializată în filologie romanică Mira Mocan și a aparut la Editura Humanitas, de curând. Am discutat cu profesorul Corrado Bologna, unul dintre cei mai importanti specialiști în Dante și cu Mira Mocanu despre această nouă traducere a “Infernului”.
Citate din interviu:
“Un poet medieval ar fi spus că stările conștiinței noastre sunt locuri. În general, medievalii imaginau sufletul nostru și căile sale întocmai unor spații. În acest sens, așadar, sigur că Infernul este un loc și are o geografie datorită faptului că reprezintă spațiul stărilor de durere.” – Mira Mocanu
“Aspră foarte este exemplul minor al unei jumătăți de vers, dar în care rezidă o creație inovatoare. Cred că Dante ar accepta ca aspră foarte să fie a sa aspra e forte. Sunetul și sensul se regăsesc, într-un sfârșit, reunite.” – Corrado Bologna
“Beatrice dispare din opera lui Dante pe la mijlocul primei sale scrieri Vita Nuova. Când Beatrice revine, în niciun caz nu zâmbește! Pentru a-i smulge un surâs, Dante trebuie să capete o ascensiune a stărilor sale mentale, trebuie să dobândească o autonomie în raport cu stările de culpă.” – Corrado Bologna
De ce o nouă traducere a Infernului lui Dante Alighieri în limba română? Din două rațiuni majore. Mai întâi, pentru că traducerea lui Marian Papahagi, începută în anul 1982 și finalizată în anul 1996, nu se bucura de o ediție integrală, ci doar de publicarea fragmentară a câtorva cânturi în paginile unor reviste culturale din România: Cânturile I-IV din Infern (cu aparat critic si comentarii), Apostrof nr. 5, 1997; Cântul X din Infern, Orizont nr. 8, 1998; Cântul XXXIV din Infern, Echinox