Fostul component al formației Steaua București, care în urmă cu 26 de ani câștiga Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, Ladislau Boloni, a transmis prin intermediul Gazetei Sporturilor o scrisoare deschisă foștilor colegi de echipă, pe care vă invităm să o lecturați, integral, în rândurile următoare.
An de an, din locurile în care viaţa ne-a împrăştiat, ne adunăm pentru a şterge praful de pe Cupa Campionilor şi Supercupa Europei. E modul nostru, puţin romantic poate, de a lupta împotriva uitării. An de an, 7 mai o serbăm ca pe o zi onomastică. E data cînd fotbalul românesc a capătat un nume. E ziua cînd sportul rege, încoronat în România, a primit recunoaşterea europeană. Cât timp a trecut de atunci? Mai bine de un sfert de veac? Pentru fiecare în parte şi pentru noi toţi, a fost ieri.
Din nefericire, nici anul acesta nu pot fi prezent la aniversare. Dar am reuşit o performanţă. Primăvară de primăvară, pe 7 mai, printr-un număr de magie personală, păcălesc timpul şi vă revăd pe voi toţi tineri, supli şi în plină formă. Pe Duca, pe Mimi, pe Moţăţei, pe Bumbi, pe Belo şi pe Balamuc. Pe Tudorel, Piţi, Miţi şi Găboajă. Pe nebunică Lăcă, pe Radu şi pe Piticul. Doamne ce echipă eram! Pe membrii staff-ului: Cristi Gaţu, Imre Ienei, Puiu Iordănescu; pe sărmanul Ion Alecsandrescu, care între timp s-a prăpădit…
Pe colonelul Gavrilă şi pe «căpitanul» Cruţescu… Îl revăd şi pe nea Mitică maseurul, care bătea sfios dimineaţa la uşa camerei noastre, să nu-i trezească cumva prea brusc pe Piţi şi pe Laci, pentru că altfel… Îl revăd şi pe managerul fin, modest şi înţelept, pe bunul meu prieten Valentin. Rămine pentru mine o mare dezamăgire faptul că nimeni nu a avut inspiraţia şi curajul să-i dea acestui om ceea ce merită. E una dintre cele mai mari nedreptăţi pe care le cunosc. Optimist cum sunt, cred că mai e timp pentru a se repara injustiţia care i s-a făcut.
