Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea lui Boloni către coechipieirii din 1986

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 mai 2012 ·

Fostul component al formației Steaua București, care în urmă cu 26 de ani câștiga Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, Ladislau Boloni, a transmis prin intermediul Gazetei Sporturilor o scrisoare deschisă foștilor colegi de echipă, pe care vă invităm să o lecturați, integral, în rândurile următoare.

An de an, din locurile în care viaţa ne-a împrăştiat, ne adunăm pentru a şterge praful de pe Cupa Campionilor şi Supercupa Europei. E modul nostru, puţin romantic poate, de a lupta împotriva uitării. An de an, 7 mai o serbăm ca pe o zi onomastică. E data cînd fotbalul românesc a capătat un nume. E ziua cînd sportul rege, încoronat în România, a primit recunoaşterea europeană. Cât timp a trecut de atunci? Mai bine de un sfert de veac? Pentru fiecare în parte şi pentru noi toţi, a fost ieri.

Din nefericire, nici anul acesta nu pot fi prezent la aniversare. Dar am reuşit o performanţă. Primăvară de primăvară, pe 7 mai, printr-un număr de magie personală, păcălesc timpul şi vă revăd pe voi toţi tineri, supli şi în plină formă. Pe Duca, pe Mimi, pe Moţăţei, pe Bumbi, pe Belo şi pe Balamuc. Pe Tudorel, Piţi, Miţi şi Găboajă. Pe nebunică Lăcă, pe Radu şi pe Piticul. Doamne ce echipă eram! Pe membrii staff-ului: Cristi Gaţu, Imre Ienei, Puiu Iordănescu; pe sărmanul Ion Alecsandrescu, care între timp s-a prăpădit…

Pe colonelul Gavrilă şi pe «căpitanul» Cruţescu… Îl revăd şi pe nea Mitică maseurul, care bătea sfios dimineaţa la uşa camerei noastre, să nu-i trezească cumva prea brusc pe Piţi şi pe Laci, pentru că altfel… Îl revăd şi pe managerul fin, modest şi înţelept, pe bunul meu prieten Valentin. Rămine pentru mine o mare dezamăgire faptul că nimeni nu a avut inspiraţia şi curajul să-i dea acestui om ceea ce merită. E una dintre cele mai mari nedreptăţi pe care le cunosc. Optimist cum sunt, cred că mai e timp pentru a se repara injustiţia care i s-a făcut.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 3 ore
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°