Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juristul care abuza minore a plâns în faţa judecătorilor

Publicat in Jurnalul, luni 7 mai 2012 ·

Juristul din Targu-Jiu acuzat că abuza sexual fetiţele pe care le prindea prin scara blocurilor doreşte să fie liber. El a formulat recurs împotriva sentinţei de arestare preventivă, însă magistraţii au decis să-I respingă cererea. Ca să impresioneze judecătorii, juristul a plâns şi a regretat faptele. Prin vocea avocatei, a explicat, însă, că de fiecare dată după ce abuza fetiţele regreta, dar nu pentru mult timp, pentru că apoi nu se mai putea abţine. Profitorul de minore este finul deputatului Cosmin Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului.

Considerând că nu este un pericol public, juristul Daniel Ovidiu Vîlceanu, angajat la Minprest, societate care lucrează pentru Complexul Energetic Rovinari, a formuat recurs împotriva măsurii arestării preventive de 15 zile, solicitând judecarea în stare de libertate. Magistraţii Tribunalului Gorj au respins însă cererea, dispunând astfel rămânerea în arest a profitorului de minore.

A plâns şi a regretat faptele!

Înaintea sentinţei, juristul care abuza minorele a plâns în sala de judecată. Şi-a acoperit din nou faţa cu palmele când a văzut jurnaliştii, iar la audiere a recunoscut faptele pentru care a fost acuzat. A spus că îi pare rău de cele petrecute şi că doar doua dintre fetiţe au fost victimele sale, una de 9 ani şi alta de 10 ani. Pe celelalte 14 fapte nu le recunoaşte. Avocata perversului a precizat că a stat de vorbă cu acesta şi că i-a precizat că imediat ce săvârşea acele fapte le regreta, dar că nu se putea abţine în acele momente. Aceasta a mai declarat că suspectul pe care ea îl apără are, cu siguranţă, probleme psihice şi că, în aceste condiţii are nevoie de tratament, motiv pentru care a solicitat judecarea în libertate. Şocantă a fost, însă, pledoaria privind faptul că juristul care abuza minore nu ar reprezenta un pericol social, explicând faptele ca pure

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 31 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 42 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 27 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 4 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°