Reprezentanţii unui birou de promovare a mai multor regiuni din Austria au ajuns la malul Mării Negre pentru a atrage turişti.
În 2008, peste un milion de turişti români şi-au petrecut vacanţa în Austria. Numărul lor a scăzut la 850.000 anul trecut, din cauza crizei. Nu este poate o coincidenţă că imediat ce a început declinul 12 regiuni şi mai multe hoteluri au început o promovare agresivă în România, prin deschiderea unui birou în Cluj. Reprezentanţii acestuia au realizat un tur prin cinci oraşe ale ţării care aduc cei mai mulţi turişti în Austria, unul dintre ele fiind Constanţa.
Să strângi laolaltă mai multe regiuni şi hoteluri care să investească pentru promovare nu a fost uşor, dar reprezentanţii acestora au înţeles că aşa pot creşte numărul de turişti. Şi au făcut acest lucru chiar dacă numărul total de turişti din Austria nu a scăzut din cauza crizei. "Românii sunt printre cei mai cheltuitori turişti, se află în top cinci dintr-un clasament de 60 de ţări pe care le monitorizăm", a explicat Hans Wallner, proprietarul Austria Incoming, interesul pentru ţara noastră. Este elocvent şi faptul că România a fost prima aleasă pentru o astfel de promovare, birouri similare urmând a fi deschise în viitor în Cehia, Polonia şi Rusia, în viitorul mai îndepărtat. Austriecii nu fac însă numai promovare. Prin intermediul unui site ei se adresează atât clienţilor direcţi, cât şi agenţiilor de turism, care pot comanda sejururi prin intermediul lor.
În România, eforturile de promovare a turismului se lovesc de multe ori de reticienţa actorilor din domeniu. Cu greu, în urmă cu câţiva ani, pe litoral s-a înfiinţat Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, care se confruntă însă şi astăzi cu o problemă acută, şi anume lipsa finanţării. Ea funcţionează numai din taxele plătite de membri, cum ar fi consiliile judeţene