PNŢCD Bihor şi-a dat obştescul sfârşit într-un mod ruşinos: pentru prima oară din 1990, partidul nu a reuşit să avanseze un candidat, măcar de formă, nici la Primăria Oradea, nici la şefia Consiliului Judeţean. Mai mult, dacă la judeţ a prezentat o listă de consilieri incompletă (cu numai patru nume pe 35 de locuri în viitorul "parlament" bihorean), la municipiu PNŢCD a făcut-o de oaie a la grande: oamenii partidului au ajuns la Biroul Electoral, să depună o listă de consilieri locali cu doar două nume (la fel de anonime), la două zile după termenul-limită prevăzut de lege! Abia cu acest prilej am realizat că, oricât oi fi de informat, habar nu aveam cine e "liderul" ţărăniştilor locali.
La fel ca în toată ţara, PNŢCD Bihor este, iată, victima veleitarilor pe mâinile cărora a încăput după era Corneliu Coposu. Cui îi mai spun ceva, acum, nume ca Aurel Toie ori Decebal Hanaş, ridicolul pretendent la Primărie din 2008?...
Moartea lui Coposu a adus în 1996 o victorie răsunătoare (şi meritată) a PNŢCD la parlamentare şi a lui Emil Constantinescu la prezidenţiale, dar a marcat şi începutul sfârşitului partidului. Rămas la cârmă, venerabilul Ion Diaconescu a ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor, dar în ciuda respectabilităţii vârstei şi a funcţiei s-a compromis prin mostre de umor involuntar antologice şi printr-o permanentă inadecvare la chestiunile zilei. Sub el, miniştri ca Dudu Ionescu (Apărare), Remus Opriş (Secretariatul General al Guvernului), Sorin Dimitriu (Privatizare), Ioan Avram Mureşan (Agricultură) şi Decebal Remeş (Finanţe) au devenit pe cât de graşi pe atât de nesătui, şi poate nu întâmplător ultimii trei sunt la puşcărie sau în pragul ei.
O vreme, partidul a încercat să supravieţuiască pe "aripi". Una, a "creştin-democraţilor autentici" conduşi de fostul premier Victor Ciorbea, este astăzi pro-USL. Cealaltă, a "popularilor" fostului d