Guvernul Ungureanu a atacat cu recurs, luni, sentința de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern privind înființarea unei linii de predare în limba maghiară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș,pronunțată vineri de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa, a declarat că Guvernul în funcţie a declarat recurs faţă de sentinţa de suspendare a aplicării HG 230 din 27 martie 2012, privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
„Recursul formulat de Guvern ne-a fost transmis luni, prin fax, şi este semnat de Dezsi Attila, secretar general al Guvernului României", a declarat Duşa, potrivit căreia, în urma declarării recursului, dosarul urmează să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, vineri, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţa a admis, vineri, cererea de suspendare a aplicării HG 230 din 27 martie 2012, privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că, din câte ştie el, Guvernul demis Ungureanu va face recurs, în cursul acestei zile, la decizia instanţei de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern privind UMF Târgu Mureş.
Senatorul UDMR Marko Bela declara, sâmbătă, că „inclusiv Guvernul care este încă în funcţiune" trebuie să atace sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat aplicarea Hotărârii de Guvern privind