Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii talentaţi au nevoie de promovare

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 8 mai 2012 ·

Copiii talentaţi, proveniţi din sistemul de protecţie specială trebuie promovaţi, iar autorităţile care au drept obiectiv protecţia drepturilor copilului trebuie să se implice în acţiunile de promovare.

Campania “Inimi de lumină” organizată de Asociaţia IRSCA Gifted Education va fi lansată din nou în această primăvară. “Scopul evenimentului este de a sensibiliza autorităţile pentru protecţia drepturilor copilului la nivel central şi local de a participa la cele mai importante iniţiative în materie de programe culturale şi educaţional-artistice care să promoveze adevăratele valori şi talente ale copiilor proveniţi din centrele de plasament şi case familiale”, a declarat Kristof Lajos, director programe şi consiliere copii supradotaţi.

În cadrul campaniei se va scoate în evidenţă rolul parteneriatelor public-private în domeniul educaţional din protecţia specială a copilului, va avea loc un program cultural artistic cu copiii din sistemul de protecţie specială, Gala de Excelenţă a celor mai talentaţi copii din sistemul de protecţie specială, vor fi acordate premii constând în participarea lor la Academia Inteligenţelor Multiple care va avea loc în perioada 2-7 iulie 2012 la Şcoala Aristotel din Bucureşti, precum şi festivitatea de premiere a personalităţilor implicate în campanie, desemnarea ambasadorilor “Inimi de lumină” şi lansarea proiectului de lege privind copiii cu nevoi speciale în educaţie. “Sunt invitaţi să participe jurnalişti, actori, elevi, studenţi, organisme private în domeniul educaţiei şi drepturilor copiilor, domeniul sănătăţii. Campania s-a născut din dorinţa puternică de dedicare a cauzei combaterii sărăciei şi a prejudecăţilor sociale, a condiţiei tuturor copiilor crescuţi în sistemul de ocrotire specială, indiferent de rasă, religie, cultură sau apartenenţă culturală, adresându-se celor ce au vocaţia dăruirii”, a subliniat Kristof La

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 29 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 17 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 33 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°