Doi gorjeni au ales să scoată bani frumoşi dintr-o afacere periculoasă. Au pornit în urmă cu doi ani o afacere cu vipere, iar acum au ajuns să aibă o adevărată fermă în care cresc numai puţin de 400 de astfel de exemplare. De pe urma viperelor, cei doi scot bani frumoşi, chiar dacă au reuşit să pătrundă greu pe piaţa de venin.
Bogdan Ruşeţ şi Răzvan Buga sunt doi tineri din Târgu-Cărbuneşti, care dau dovadă de mult curaj. Asta, pentru că au pornit o afacere cu reptile din cele mai veninoase în urmă cu doi ani. Au plătit numai puţin 12.000 de euro, pentru cele 60 de exemplare achiziţionate, pe care au reuşit în decursul celor doi ani să le înmulţească. Acum au numai puţin de 400 de vipere, cărora odată la două săptămâni le extrag veninul. Extragerea veninului este o operaţiune destul de periculoasă, iar cel care face acest lucru nu a fost ferit de muşcătura viperei. „Colectarea veninului este cel mai dificil lucru de făcut. Poţi oricând să fi muşcat de viperă. Am fost ciupit odată de una, dar am avut noroc. M-am obişnuit acum şi cu ajutorul unui angajat reuşesc într-o zi să colectez veninul de la toate viperele”, a dezvăluit Răzvan. Îngrijirea acestor exemplare veninoase este dificilă şi ea. Mai ales că pot oricând să atace pe cel aflat în preajma lor. Timp de şase luni pe an, viperele sunt lăsate la hibernat, perioadă în care nu le este colectat veninul şi nu se înmulţesc. Aşa că afacerea lor dă roade doar şase luni pe an.
La firmă treburile sunt împărţite
La firmă treburile sunt împărţite. De îngrijirea, hrănirea şi colectarea veninului se ocupă Răzvan, ajutat de un angajat. Să fie mai puţin costisitoare îngrijirea reptilelor, cei doi cresc singuri hrana pentru vipere. Au cumpărat la început cobai, folosiţi ca hrană pentru vipere, iar acum au numai puţin de 3.000 de şoareci, folosiţi ca hrană. Bogdan are grijă să se ocupe de contractele cu firme