UDMR este de acord că actualul sistem electoral nu este bun, dar nu doreşte votul uninominal pur, fiind pentru proporţionalitate în reprezentarea electoratului în Parlament, a declarat, astăzi, senatorul UDMR Marko Bela. El a criticat partidele politice că au stricat vechiul sistem de vot pe liste judeţene a cărui revitalizare ar susţine-o oricând, fără ezitări. Sursa: EVZ
“Bănuiesc că, de fapt, noi, cei din UDMR, suntem singurii care ne-am opus de la început schimbării sistemului electoral iniţial care a existat în România până în anul 2004. Totuşi, am impresia că foarte mulţi nutresc o iluzie în ceea ce priveşte introducerea votului uninominal în România. Noi ne-am opus acestei schimbări şi atunci când preşedintele ţării a propus un referendum privind această temă şi după aceea a încercat să impună o astfel de schimbare a sistemului electoral şi ne opunem şi în acest moment când aveam această iniţiativă legislativă pe aceeaşi temă", a subliniat senatorul UDMR.
În opinia acestuia, încă de acum patru ani “s-a făcut un pas greşit sau o jumătate de pas" prin schimbarea sistemului electoral.
“Avem talentul extraordinar de a strica şi ceea ce este bun. Iniţial, sistemul din România a fost bun, a fost potrivit. Am avut de fapt liste judeţene. Noi am avut un sistem bun. Am asigurat în continuare o proporţionalitate prin noul sistem dar, în acelaşi timp, după cum aţi văzut, am creat o serie de probleme prin introducerea sistemului uninominal. Nu cred că e bine pentru Parlamentul României, pentru România, să renunţăm la acea proporţionalitate. Dacă se vrea un sistem uninominal, se poate găsi o modalitate mai complicată, e adevărat, prin care să asigurăm şi proporţionalitatea. Dar eu, fără ezitări m-aş întoarce la fostul sistem de vot pe liste judeţene. Acela a fost cel mai potrivit", a subliniat senatorul UDMR.
Potrivit acestuia, eliminarea r