Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franks se ia de băieţii deştepţi

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 mai 2012 ·

La final de mandat, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a criticat autoritatile pentru întârzierile legate de sancţionarea "baieţilor deştepţi" şi a cerut să se ia "măsuri ferme" împotriva acestora. Franks spune că toate companiile din energie trebuie să fie capabile să facă faţă preţurilor pieţei. "Unii dintre băieţii deştepţi au acceptat scăderi substanţiale ale cantităţilor şi preţurilor în contractele cu Hidroelectrica, în contextul anchetei Comisiei Europene şi al faptului că Ministerul Justiţiei din România a ajuns la concluzia că este riscant ca acestea să fie anulate", a declarat şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, la conferinţa de la finalul celei de-a cincea misiuni în România. Acesta a mai adăugat că există şi unii care nu au acceptat să renegocieze şi a atenţionat că dacă ancheta UE va arăta că au beneficiat de ajutor de stat prin subvenţiile care li s-au acordat, atunci vor trebui să dea banii înapoi şi să plătească şi o amendă. "Dacă ancheta constată că aceşti titulari de contracte au primit ajutor de stat, va trebui sa dea înapoi toată suma. Vor plăti şi o amendă în plus. Dacă ancheta va constata aşa ceva, ele sunt în pericol să plătească o grămadă de bani. Nu cred că negocierile vor evolua negativ, şi din acest motiv. Se va cere o îmbunătăţire a condiţiilor statului. Sper şi cred că ei vor coopera", a spus Franks. Acesta amai adăugat că este de neconceput ca băieţii deştepţi să aibă sute de milioane de euro avantaj la preţ în contracte cu statul.

La final de mandat, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a criticat autoritatile pentru întârzierile legate de sancţionarea "baieţilor deştepţi" şi a cerut să se ia "măsuri ferme" împotriva acestora. Franks spune că toate companiile din energie trebuie să fie capabile să facă faţă preţurilor pieţei. "Unii dintre băieţii deştepţi au accept

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 11 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 13 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°