Procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată pe fostul director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, orădeanul Dorin Debucean, acuzat că în 2008 a vândut la jumătate de preţ un teren şi cinci clădiri din patrimoniul Companiei.
BIHOREANUL a aflat că fericitul beneficiar e un cunoscut afacerist din Oradea, Marius Fildan, patronul Novaeuro Grup, care s-a folosit de interpuşi dar a lăsat, totuşi, urme adânci în conturile bancare...
O afacere îmbârligată
Un dosar în 7 volume şi un rechizitoriu de 80 de pagini descriu frauda orchestrată de fostul şef liberal al CNADNR, Dorin Debucean, care a păgubit Compania Ministerului Transporturilor cu 1,2 milioane euro, prin vânzarea la pachet a unui teren de 38.000 mp situat pe centura Oradiei, a 4 vile în Cluj şi a unui canton în Feleac, administrate prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Totul s-a făcut cu încălcarea legislaţiei care, fiind vorba de o companie strategică, impunea o serie de proceduri clare. Conform acestora, Consiliul de Administraţie, iar apoi şi Adunarea Generală a Acţionarilor, trebuiau să avizeze şi să stabilească, pe rând, nota de fundamentare prin care se propune vânzarea, apoi evaluarea activelor, respectiv modalităţile concrete de valorificare a lor. AGA putea decide varianta de valorificare numai după ce, în prealabil, reprezentanţii Ministerului înaintau dosarul spre avizare mai multor Direcţii din Minister şi, în final, toată documentaţia era aprobată de un secretar de stat.
... şi simplificată
Potrivit DNA, Debucean n-a avut de niciunele! În perioada martie 2008-iulie 2008, a introdus de mai multe ori pe ordinea de zi a şedinţelor CA note de fundamentare privind oportunitatea înstrăinării imobilelor, dar avizarea a fost întâi amânată, apoi chiar respinsă. Şi, deşi a obţinut un acord al AGA pentru evaluarea activelo