Echilibrarea bugetelor publice in tarile sudice din zona euro intampina mari probleme; nu numai ca efecte sociale devin explozive, dar se inrautatesc chiar echilibre macroeconomice prin “debt deflation” –scaderea veniturilor si cotatiilor activelor deterioreaza bilanturi individuale si ale firmelor, ale bancilor. Exista consecinte pe plan politic ce se vad izbitor in rezultatele alegerilor din Franta si Grecia, unde extrema stanga si extrema dreapta au castigat teren.

In acest context s-au intetit voci care cer o regandire a complexului de masuri prin care se incearca rezolvarea crizei zonei euro. Este tot mai clar ca interpretarea acesteia prin prisma unor datorii publice excesive este unilaterala; criza zonei euro este in primul rand a dezechilibrelor de competitivitate, in conditiile in care aranjamentele institutionale si de politici nu corespund unei uniuni monetare (precum in Statele Unite, care au buget federal si emisiuni de obligatiuni comune). In fapt, zona euro este mai degraba o “arie monetara unica”, nu o uniune; prin modul in care functioneaza ea este mai constrangatoare decat regimul etalonului aur din perioada interbelica (sugestiv numit de Barry Eichengreen, “catusele de aur”/the golden fetters). Daca nu isi va modifica radical functionarea probabilitatea destramarii sale va creste.

Incordarea sociala din numeroase tari ingrijoreaza. Trebuie mentionata in acest context erodarea puternica a clasei mijlocii ca fenomen ce precede izbucnirea crizei financiare; acest fenomen este de pus in relatie cu o globalizare ce a depasit capacitatea unor categorii/grupuri sociale, a unor organizatii economice de se adapta la concurenta generata de ascensiuea economica a unor tari cu costuri salariale mici si care inregistreaza progres tehnologic foarte rapid.. Aceasta situatie (sociala si politica) este marcata de semne ce amintesc strigoi ai trecutul