Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paszkany: "Cadu a fost lovit de bodyguarzi"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 mai 2012 ·

Arpad Paszkany, finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj, susţine, iar imaginile video îi susţin afirmaţia, că Ricardo Cadu, căpitanul formaţiei sale, a fost lovit, printre alţii de bodyguarzii care ar fi trebuit să-l scoată viu şi nevătămat din arena unde se instaurase haosul. Sursa: EVZ

"Primele lovituri pe care le-a primit Cadu au venit de la bodyguarzi, după care a fost lovit de persoane din anturajul lui U.

Ştiu că a primit o lovitură în ficat, după care una în stomac de la acei aşa-zişi bodyguarzi.

Lucrurile astea se întâmplă pe o grămadă de stadioane din întreaga lume, cum s-a bucurat Cadu în faţa fanilor adverşi a făcut-o şi Cristiano Ronaldo pe Camp Nou.

Pentru asemenea gesturi se primeşte cartonaş galben, asta era decizia cea mai corectă, mai ales că nu a arătat niciun gest obscen.

Încărcătură este la mai multe meciuri, dar tensiunea de acum este cauzată de cei de la Universitatea, care au grijă ca de fiecare dată să transforme meciurile în altceva decât ceea ce sunt.

Săreau fanii în teren? De asta există securitate pe stadioane, nu ca să bată fotbaliştii adverşi", a declarat Paszkany.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din etapa a 31-a a Ligii I la fotbal a fost întrerupt aseară în minutul 25, după un scandal declanşat de portarul echipei Universitatea Cluj, Mircea Bornescu.

Acesta l-a lovit pe Cadu, după ce căpitanul de la CFR Cluj marcase dintr-un penalty inventat de centralul Alexandru Tudor.

Furia lui Bornescu, vecină cu nebunia, a fost justificată penibil de portarul gazdeor şi de cei de la Universitatea Cluj.

Aceştia au aruncat vina pe Cadu, care s-a bucurat la gol în faţa unei părţi a galeriei gazdelor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 51 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 5 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 3 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 23 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 6 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°