Producţia agricolă va fi mai mică în 2012, faţă de anul trecut, din cauza secetei şi a lipsei de resurse financiare, potrivit lui Adrian Rădulescu, preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor. Sursa: Agerpres
"În 2012 vom avea o producţie mai mică, atât pe vegetal cât şi pe animal, respectiv la pasăre şi porc. Din cauza secetei şi a lipsei de fonduri din buget, mulţi fermieri au renunţat să mai crească aceste animale. Dacă actualul ministru va lua decizia să suplimenteze bugetul Ministerului Agriculturii, cred că lucrurile se vor îndrepta", a precizat Rădulescu, citat de Agerpres.
Acesta consideră că producţia agricolă a României depinde foarte mult de ploi şi aproape deloc de irigaţii.
"Din păcate, suntem încă dependenţi de ploi pentru că s-a instalat deja seceta în mai multe zone din ţară, deşi nu suntem într-o faza iremediabilă. La culturile de primăvară lucrurile stau încă bine, probleme sunt însă la culturile de toamnă. Dacă va ploua, lucrurile se vor schimba, dacă nu, se vor agrava"', a mai spus Adrian Rădulescu.
În ceea ce priveşte sistemul de irigaţii, deputatul PDL afirmă că "România este inexistentă" în acest domeniu, deşi deţine o mare suprafaţă agricolă.
"România este inexistentă când vorbim de sistemul de irigaţii, cu doar 70.000 de hectare, într-o ţară cu 8 milioane de hectare de terenuri agricole. Nici nu are rost să discutăm. Se tot vorbeşte de posibilitatea acreditării ANIF ca operator de energie, dar legislaţia europeană nu permite acest lucru. Când facem o propunere trebuie să fim foarte bine documentaţi pe ceea ce înseamnă legislaţie, pentru că este valabilă şi pentru România care este ţară a Uniunii Europene", a adăugat şeful Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.
În opinia acestuia, sistemul d