Îngrijorat de agravarea crizei din Europa, ministrul brazilian al Finanţelor Guido Mantega şi-a exprimat acordul faţă de propunerile preşedintelui Franţei Francois Hollande, informează AFP.
"Ceea ce mă îngrijorează mai mult este situaţia internaţională, este situaţia ţărilor europene care se confruntă astăzi cu o agravare a crizei", a declarat Mantega.
"Preşedintele francez (Francois Hollande - n.r.) are poziţii corecte, pentru că el consideră că nu este suficient să se facă o ajustare bugetară şi să se reducă cheltuielile. Trebuie de asemenea încurajată economia. Este o poziţie pe care noi am susţinut-o", a adăugat Mantega.
El a menţionat că Brazilia este pregătită să înfrunte aceste incertitudini datorită pieţei sale interne puternice.
Ministrul a adoptat acelaşi ton ca şi cel al preşedintelui brazilian, Dilma Rousseff, care, duminică, i-a transmis un mesaj lui Hollande, felicitându-l pentru opţiunile sale în domeniul economic.
În Europa, "s-a demonstrat că strategia prin care se adoptă doar ajustări bugetare, reduceri de cheltuieli, salarii şi funcţii, nu funcţionează. Trebuie înţeleasă această realitate, care, de fapt, a schimbat deja mai mulţi preşedinţi şi premieri", a declarat Mantega.
"Trebuie revizuită această strategie", a atenţionat ministrul, pentru care "doar politicile de austeritate nu funcţionează deoarece austeritatea nu a dus decât la mai multă austeritate".
Îngrijorat de agravarea crizei din Europa, ministrul brazilian al Finanţelor Guido Mantega şi-a exprimat acordul faţă de propunerile preşedintelui Franţei Francois Hollande, informează AFP.
"Ceea ce mă îngrijorează mai mult este situaţia internaţională, este situaţia ţărilor europene care se confruntă astăzi cu o agravare a crizei", a declarat Mantega.
"Preşedintele francez (Francois Holland