Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Bigfoot la extratereştri

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 11 mai 2012 ·

Nick Redfern

Conspiraţiile NASA

Adevărul din spatele aselenizărilor, fotografiilor cenzurate şi Chipului de pe Marte

Editura Lifestyle

Traducere din engleză de Radu Timnea. Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) a fost înfiinţată pe 29 iulie 1958. Încă din primele zile, s-a aflat în avangarda eforturilor de explorare a spaţiului cosmic, iar rezultatele acestora s-au văzut în misiunile selenare Apollo, în staţia spaţială Skylab, precum şi în naveta spaţială, aşa cum o ştim noi astăzi. De-a lungul timpului, de NASA au fost legate multe operaţiuni de muşamalizare şi ascundere a adevărului la cele mai înalte niveluri. Iată câteva dintre faimoasele "secrete" păstrate de NASA: ipoteza că aselenizările Apollo din perioada 1969-1972 au fost, de fapt, simulate, ca parte a efortului de a demonstra superioritatea militară şi tehnologică faţă de fosta Uniune Sovietică; controversatul Chip uman de pe Marte - despre care mulţi cred că ar fi o structură sculptată, creată în trecutul îndepărtat de marţienii indigeni, care între timp au dispărut; numele informatorilor secreţi din cadrul NASA care au încercat să deconspire cele mai straşnic păzite secrete ale organizaţiei cu privire la interacţiunile dintre guvernul american şi extratereştri.

Volumul "Conspiratiile NASA" a apărut în colectia "Trebuie să ştii". Din cuprins: 1. Implicarea extratereştrilor. 2. De la Mercury la Gemini. 3. Prăbuşirea de la Kecksburg. 4. Apollo. Zboruri imaginare? 5. Conexiunea cu Zona 51. 6. O epidemie de origine extraterestră. 7. Europa anilor 1970. 8. Frăţii din spatiu. 9. Mac Tonnies faţă în faţă cu marţienii. 10. OZN-uri prăbuşite în Bolivia. 11. Sabotarea navetelor spaţiale.12. Răpirile extraterestre şi NASA. 13. Monştrii NASA. 14. Deschiderea dosarelor X ale NASA. 15. Roswell şi astronautul. 16.

Nick Redfern este scriitor, lector şi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum 55 minute
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°