Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTV a obţinut în instanţă suspendarea deciziei CNA de înjumătăţire a licenţei

Publicat in Romania Libera, vineri 11 mai 2012 ·

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, solicitarea OTV de suspendare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului privind înjumătăţirea licenţei acordate postului, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Cătălin Fenechiu.

Potrivit avocatului OTV, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) nr. 157 din 27 martie privind reducerea licenţei OTV cu şase luni, până la data de 28 septembrie.

Decizia a fost luată în dosarul în care OTV a cerut anularea deciziei CNA. Cererea OTV de anulare a deciziei CNA urmează să se judece în 29 mai, la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit avocatului, mai există alte două decizii de înjumătăţire a licenţei OTV, iar televiziunea ar fi trebuit să se închidă în 29 mai.

Fenechiu a mai spus că marţi se va discuta la CNA o a patra cerere de înjumătăţire a licenţei OTV şi că lichidatorul judiciar a scos emisiunea lui Dan Diaconescu din grila de programe, începând din 17 mai.

"Vom câştiga, pentru că este un abuz fără margini să închizi o televiziune într-o lume civilizată", a mai declarat Fenechiu.

Decizia poate fi contestată cu recurs la instanţa supremă.

Avocatul Fenechiu a mai spus că OTV va contesta şi celelalte decizii ale CNA, precum şi o eventuală nouă decizie care se va da marţi.

Licenţa OTV ar fi trebuit să expire în mod normal în 1 aprilie 2012.

În 27 martie, CNA a hotărât înjumătăţirea licenţei audiovizuale a OTV, astfel că aceasta ar fi trebuit să expire pe 28 septembrie 2012.

În 10 aprilie, CNA a decis din nou înjumătăţirea licenţei, pentru că Dan Diaconescu a continuat să îşi facă publicitate politică, astfel că televiziunea mai putea emite până pe 4 iulie.

Şirul de sancţiuni de înjumătăţire a licenţei audiovizuale a OTV aplicate de CNA - fără precedent în istoria Consiliului - a culminat în şedinţa din 24 aprilie c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 59 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 3 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 6 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum o ora
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 2 ore
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

32°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°