Se spune ca banii n-au miros, dar sigur articolele stiintifice au citari. Trei cercetatori, unul din Taiwan, un japonez si un israelian, acuza plagiatele in serie ale unui ministru al Educatiei dintr-o tara a Uniunii Europene. Ioan Mang, din Romania. Nu e primul „european" cu functie importanta: ministrul german al Apararii, vicepresedintele Parlamentului European, presedintele Ungariei au fost obligati sa demisioneze in urma unor scandaluri similare. In cazul Mang, un specialist, director al Institutului de Cercetari in Informatica, parte neutra, conchide extrem de usor ca ministrul a copiat si nici macar nu a fost capabil sa respecte notatiile matematice consacrate, rezultatul fiind ca plagiatul este mai slab decat originalul! In ciuda dovezilor adunate de Hotnews si Contributors, in Guvern nu se observa vreo umbra de intrebare, dar avem un nou caz. Si el uluitor. In a doua zi dupa investitura, premierul Victor Ponta anunta prima masura, schimbarea tuturor prefectilor si subprefectilor. Nimic de comentat. Surprinzator, l-a mentinut in functie tocmai pe prefectul de Gorj, fost profesor universitar la Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad. Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice tocmai ii desfacuse contractul de munca pentru plagiat. De ce Victor Ponta l-a pastrat tocmai pe controversatul om al vechii puteri si ce deducem de aici? Corina Dumitrescu, prima propunere la sefia ministerului, nu a fost o intamplare, Ioan Mang nu e un accident, totul este parte a unei politici de cadre. Si asta se observa mai ales cand, in acelasi PSD, sint inscrisi profesori universitari excelenti, cu un CV fara pata, valabil oriunde in lumea asta, dar care nu au acces in partid decat la nivelele inferioare. Probabil se asteapta de la ei un plagiat de confirmare. Pentru cei care se intreaba, cu falsa mirare, pe unde sa caute „restauratia" intr-un domeniu, iata un exemplu. Doi